Acasă » Interes general » Efectele directe ale noilor taxe impuse de administrația Trump vor fi marginale pentru România

Efectele directe ale noilor taxe impuse de administrația Trump vor fi marginale pentru România

4 aprilie 2025
Interes general
Bogdan Tudorache

În urma anunțului administrației Trump de a majora taxele vamale, cele mai afectate industrii din România par să fie producătorii de oțel și produse metalice. România a exportat anul trecut în Statele Unite ale Americii produse în valoare de peste 2,283 miliarde euro și a importat de 1,315 miliarde euro, rezultând un excedent comercial pe relația cu SUA de 968 milioane euro, conform datelor Institutului Național de Statistică. Exporturile totale ale României din 2024 au fost de circa 92,7 miliarde de euro, așadar impactul ar fi resimțit de aproximativ 2,5% din exporturile totale românești, în mod direct. Există, însă, și efecte indirecte, pentru subansamblele și piesele fabricate în România, retrimise firmelor –mamă din Europa și dedicate exportului în SUA – un fel de lohn a cărui valoare nu este cunoscută, nefiind raportată statistic.

Unii jucători au preîntâmpinat astfel de probleme și și-au creat divizii regionale dedicate.

”Pe noi nu ne afectează, pentru că suntem împărțiți pe trei regiuni globale: America, EMEA și Asia-Pacific, iar în fiecare regiuni avem fabrici care produc în proporție de peste 90% pentru regiunea respecitvă. Toate fabricile pe care le avem în România, Austria, Franța, Marea Britanie și așa mai departe produc pentru Europa. Nu exportăm în SUA. Exportăm undeva sub 5% către alte regiuni, deci impactul va fi minim”, a declarat, pentru Energynomics, reprezentantul unui producător american de componente și unități dedicate pieței energiei.

Președintele american a anunțat taxe vamale de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveția, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie și 10% pentru Brazilia. Efectele asupra Uniunii Europene vor fi însemnate.

 

SUA are deficit comercial pe relația cu UE…

Deficitul SUA pe relația cu Uniunea Europeană a crescut cu 26,9 miliarde dolari până la 235,6 miliarde dolari în 2024. Exporturile au crescut cu 2,6 miliarde dolari până la 370,2 miliarde dolari, iar importurile au crescut cu 29,4 miliarde dolari până la 605,8 miliarde dolari, conform datelor SUA consultate de Energynomics.

Deficitul comercial al SUA cu Uniunea Europeană a scăzut cu 5,8 miliarde de dolari, până la 38,5 miliarde de dolari în al patrulea trimestru din 2024. Exporturile au scăzut cu 0,9 miliarde dolari la 164,8 miliarde dolari, iar importurile au scăzut cu 6,7 miliarde dolari până la 203,3 miliarde dolari.

Deficitul cu Uniunea Europeană a crescut cu 5,4 miliarde de dolari la 30,9 miliarde de dolari în februarie. Exporturile au scăzut cu 2,3 ​​miliarde dolari până la 29,9 miliarde dolari, iar importurile au crescut cu 3,2 miliarde dolari până la 60,8 miliarde dolari.

Raportat la finalul lui 2023, în anteriorii 5 ani, exporturile României către Statele Unite au crescut cu o rată anuală de 7,82%, de la 2,64 miliarde USD în 2018 la 3,84 miliarde USD în 2023, iar exporturile Statelor Unite către România au crescut cu o rată anualizată de 4,95%, de la 1,08 miliarde dolari în 2018 la 1,37 miliarde dolari în 2023, potrivit datelor SUA consultate de Energynomics.

 

…și deficit comercial cu România

România a exportat anul trecut în Statele Unite ale Americii produse în valoare de peste 2,283 miliarde euro și a importat de 1,315 miliarde euro, rezultând un excedent comercial pe relația cu SUA de 968 milioane euro, conform datelor Institutului Național de Statistică, transmise la solicitarea Agerpres.

Valori ridicate ale exporturilor românești în SUA s-au înregistrat în cazul următoarelor produse: semifabricate din fier sau din oțeluri nealiate – 217,865 milioane euro; tablouri, console, pupitre, dulapuri etc – 169,915 milioane euro; aparate de radiodetecție și radiosondaj (radar) – 104,171 milioane euro; tuburi, țevi și profile tubulare fără sudură – 77,139 milioane euro; rulmenți cu bile, cu galeți, cu role sau cu ace – 75,978 milioane euro; motoare și generatoare electrice – 72,758 milioane euro; toroane, cabluri, benzi împletite, parame, odgoane – 50,038 milioane euro; alte oțeluri aliate în lingouri sau în alte forme primare – 47,37 milioane euro; pompe pentru lichide, chiar cu dispozitiv de măsurare – 42,847 milioane euro etc.

În ceea ce privește importurile din SUA, valori mai importante au fost consemnate pentru grupele de produse: arme de război, altele decât revolvere, pistoale – 103,687 milioane euro; bombe, grenade, torpile, mine, rachete, cartușe – 29,969 milioane euro; părți și accesorii pentru arme de război, pentru revolvere și pistoale, pentru alte arme de foc și dispozitive care utilizează încărcături explozive, pentru alte arme – 14,909 milioane euro; alte vehicule aeriene (elicoptere, avioane) – 95,984 milioane euro; aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune – 68,398 milioane euro; uleiuri din petrol/minerale bituminoase – 68,570 milioane euro; turboreactoare, turbopropulsoare și alte turbine cu gaz – 58,901 milioane euro; produse laminate plate din oțeluri inoxidanile – circa 31 milioane euro; gaz de sondă și alte hidrocarburi gazoase – 25,757 milioane euro etc.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *