Revitalizarea industriei americane producătoare de cărbune a fost unul dintre mesajele cheie din campania electorală a preşedintelui ales al Statelor Unite. Donald Trump a declarat de altfel că nu crede în schimbările climatice produse de oameni şi a promis să retragă America din Acordul Climatic de la Paris. Dar guvernarea va suna probabil altfel decât campania electorala şi într-un interviu pentru NYT Trump spune că îşi menţine o atitudine deschisă. Care sunt opţiunile noii Administraţii de la Washington?
Mari companii de cărbune din Statele Unite au demarat de altfel procedurile pentru faliment în anul în curs. În aceeaşi linie, conform datelor prezentate public de Energy Information Administration (EIA) producţia de cărbune în anul 2016 a fost de peste 700 milioane de tone, în scădere însă de la peste 1 miliard de tone în 2014. Declinul industriei cărbunelui a venit atât pe fondul preocupărilor tot mai mari pentru mediu de la nivel global şi promovate în Statele Unite de administraţia Obama, cât, mai ales, în contextul scăderii costurilor de producţie ale altor resurse energetice mai curate.
În pofida unei eventuale retrageri din Acordul de la Paris, administraţia americană nu ar avea astfel certitudinea că industria de cărbune va reintra pe un trend puternic ascendent. Eliminarea sau asigurarea unui cadru legislativ cât mai permisiv pentru producţia de ţiţei şi gaze, un alt element promovat de noul preşedinte al Statelor Unite, deschiderea terenurilor federale pentru activităţi de extracţie şi deblocarea proiectelor off-shore nu pot, din această perspectivă, decât să stimuleze creşterea competitivităţii resurselor energetice, afectând şansele dezvoltării industriei de cărbune.
În condiţiile unei concurenţe deschise şi libere de cost cu resursele mai puţin poluante, cărbunele are puţine şanse de a avansa pe revirimentul dorit de preşedintele ales. În acest caz, mult mai relevantă poate fi însă puterea de simbol a unor decizii legate de politicile de energie în corelare cu protecţia mediului. Simplele mesaje ale unei schimbări de abordare din partea Americii pot antrena modificări de strategie şi abordare la nivel global, conducând la punerea sub semnul întrebării a respectării şi sustenabilităţii pe termen lung a unui acord atins cu multă greutate şi în urma unor negocieri complexe şi de durată. O eventuală retragere a Statelor Unite în primul an de la semnarea Acordului de la Paris (cealaltă opţiune fiind aceea de a aştepta perioada minimă de 3 ani şi respectarea prevederilor acordului pentru încă un an), ar crea din acest punct de vedere o undă de şoc la nivel global.
Disponibilitatea unei game diverse şi bogate de resurse energetice extrem de competitive ca preţ este un apanaj al Americii, dar nu şi al multor alte state, precum China. (Romania de asemenea beneficiază de un mix energetic şi o viziune pentru anul 2030 care se bazează pe această realitate.) Ori, dacă pe fondul existenţei acestei oferte, revenirea cărbunelui în SUA nu va fi una extrem de facilă, ţările care deţin rezerve importante de cărbune pot adopta, în condiţiile unei eventuale retrageri americane din Acordul de la Paris, o utilizare mai intensă a cărbunelui. Spre exemplu, motivarea Chinei în a-şi continua angajamentul de la Paris este de aşteptat să se diminueze semnificativ în cazul neaplicării Acordului sau retragerii din Acord a părţii americane.
—————————————-
Articol publicat iniţial în numărul din decembrie 2016 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești numărul următor (martie 2017), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție.
CARBUNE.Trendul ascendent din industria de carbune ar putea avea efecte pozitive, in afara unei energii ieftine si aparitia unor noi locuri de munca,daca se vor adopta noi tehnologii antipoluante si de protectia mediului.
Carbunele va muri curand oameni buni, cei care au viziune vor renunta mai repede la el si vor avea un avans important in competitia energetica fata de cei care se vor crampona de aceasta industrie poluanta si slab productiva. Romania este inr-o pozitie buna, sper ca noua guvernare PSD sa inteleaga asta si sa nu continue sa tina in viata artificial gauri negre gen CEO sau sa construisca termocentrale noi. Oricum nu vor face fata concurentei celorlalte surse de energie.
Putin probabil sa se relanseze carbunele in SUA. Hidrocarburile pot sa mai creasca si sunt interesele companiilor care dicteaza acest lucru. Declaratiile de campanie electrorala se vor atenua mult dupa preluarea mandatului si vedem acest lucru din cele 74 de intrebari transmise catre DoE .