Electrocentrale București (ELCEN) va primi gaze de la Romgaz până la finalul acestui an, și va ipoteca o serie de active aparținând CET Progresul pentru a eșalona datoriile restante către furnizorul de gaze, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu. În context, Romgaz deține 2,5% din acțiunile ELCEN, și a mai preluat de la producătorul de agent termic centrala pe gaze de la Iernut.
Prelungirea contractului pe anul următor, până la 30 septembrie 2016, este posibilă doar cu condiția încheierii convenției de eșalonare a datoriilor ELCEN în formă autentificată, concomitent cu semnarea contractului de garantare ipotecară imobiliară nu mai târziu de 29 decembrie 2015, a precizat Romgaz.
Până pe 15 decembrie Romgaz solicitase un acord de eșalonare a datoriilor restante, care să cuprindă garanții constituite de ELCEN pentru plata restanțelor (ex. scrisori de garanție bancară, cesiuni de creanțe, reducerea termenelor de plată la 15 zile, plata în avans a livrărilor sau orice alte măsuri). Prelungirea contractului pentru încă două săptămâni presupune că până la finalul acestui an ELCEN va putea prepara apa caldă și căldura pe care le livrează prin conductele RADET către bucureșteni.
„Am prelungit contractul de furnizare gaze cu Romgaz până la 31 decembrie, printr-un act adițional. Vom constitui ipoteci de rangul I în favoarea Romgaz pe mai multe active ELCEN de la CET Progresul, reprezentând diverse instalații, turbine și accesorii. În baza acestor ipoteci sperăm să semnăm cât mai repede convenția de eșalonare a datoriilor restante față de Romgaz, negocierile merg bine. Vom eșalona și datoriile pe care le avem față de Distrigaz și Transgaz”, a declarat, pentru Profit.ro, Marcel Nicolaescu.
Nicolaescu a mai spus că eșalonarea datoriilor față de Romgaz se va face pe o perioadă de 3 ani, cu 1 an de grație. „Vrem, pe de altă parte, ca și Primăria Capitalei să garanteze plata datoriilor RADET față de ELCEN. Cum s-ar spune, am hotărât să punem piciorul în prag. Vrem ca Primăria să fie terț garant pentru restanțele RADET”, a mai spus el.