Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica SA, legal și statutar întrunită în data de 7 februarie 2019, a ales trei noi membri în Consiliul de Administrație, pentru ocuparea posturilor vacante de administratori, a anunțat compania.
Noii membri ai Consiliului de Administrație al Electrica sunt: Radu Mircea Florescu, Dragoș Andrei și Niculae Havrileț. Din Consiliul Electrica SA, compus din șapte membri, mai fac parte: Valentin Radu, Gicu Iorga, Ramona Ungur și Bogdan Iliescu.
Durata mandatului administratorilor aleși va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent pozițiilor vacante, respectiv până la 27 aprilie 2022.
Cele trei poziții au devenit vacante ca urmare a renunțării la mandat a următorilor administratori: Arielle Marie Malard de Rothschild, Willem Jan Antoon Henri Schoeber și Elena Doina Dascălu.
La şedinţa AGOA au participat personal, prin reprezentant sau prin vot prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 9 ianuarie 2019, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 79,2% din totalul drepturilor de vot şi de 77,62% din capitalul social al companiei.