Acasă » Electricitate » Electrica Furnizare acordă o sponsorizare în valoare de 30.000 de euro Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin

Electrica Furnizare acordă o sponsorizare în valoare de 30.000 de euro Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin

15 aprilie 2020
Electricitate
energynomics

Electrica Furnizare acordă o sponsorizare în valoare de 30.000 de euro Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, în vederea achiziţionării de aparatură medicală.

Potrivit unui comunicat al companiei, banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de aparatură medicală necesară pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus, conform Agerpres.

„Electrica Furnizare continuă să sprijine activ lupta împotriva COVID-19 prin acordarea unei sponsorizări în valoare de 30.000 euro Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, fonduri care vor fi utilizate în vederea achiziţionării de aparatură medicală absolut necesară pentru îngrijirea pacienţilor afectaţi de virus. Considerăm că este important să susţinem sistemul medical naţional pentru a putea face faţă provocării actuale, respectiv pandemia cauzată de Coronavirus”, a declarat Darius Dumitru Meşca, director general Electrica Furnizare.

Electrica Furnizare, compania de furnizare energie electrică şi gaz a Grupului Electrica, oferă serviciile sale unui număr de aproximativ 3,5 milioane de consumatori finali, atât în regim de ultimă instanţă, cât şi pe piaţa concurenţială. Societatea deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de furnizare energie electrică şi gaze naturale pe întreg teritoriul ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *