Acasă » Electricitate » Electrica Furnizare a cumpărat electricitate în valoare de peste 130 mil. lei de la Nuclearelectrica

Electrica Furnizare a cumpărat electricitate în valoare de peste 130 mil. lei de la Nuclearelectrica

4 ianuarie 2018
Electricitate
energynomics

Electrica Furnizare a achiziţionat energie electrică în valoare de peste 130,4 milioane de lei (peste 28 de milioane de euro) de la producătorul Nuclearelectrica, în perioada august-decembrie 2017, potrivit unor documente ale Nuclearelectrica citate de economica.net. Energia a fost tranzacţionată pentru trimestrul al IV-lea din anul trecut, precum şi pentru anii 2018 şi 2019.

Astfel, cel mai mare contract, în valoare de 41 milioane de lei, a fost încheiat pentru trimestrul al IV-lea din 2017, pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal a bursei de energie OPCOM, unde se organizează licitaţiile pentru energia destinată consumatorilor casnici.

Celelalte contracte, pentru energia cu livrare în 2018 şi 2019, au fost încheiate pe PCCB-NC (Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale cu Negociere Continuă).

Totodată, Nuclearelectrica a încheiat, pe 14 decembrie 2017, un contract în valoare de 13,2 milioane de lei cu Administraţia Naţională Apele Române, pentru primirea apelor uzate de unităţile 1 şi 2 ale centralei nucleare în anul 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *