Electrica Furnizare anunță semnarea unui parteneriat cu fintech-ul românesc Finqware pentru accesarea serviciilor oferite de platforma FinqTreasury, ce are la bază tehnologia de tip open banking. Platforma asigură centralizarea și vizualizarea în timp real a tuturor conturilor bancare ale companiei, oferind totodată posibilitatea gestionării soldurilor și tranzacțiilor bancare într-o singură bază de date.
„Prin semnarea acestui nou parteneriat, Electrica Furnizare a realizat încă un pas important în demersul de digitalizare a operațiunilor curente, optimizarea activității din cadrul Diviziei Financiare fiind un rezultat imediat al utilizării platformei FinqTreasury. De altfel, diminuarea timpilor alocați proceselor de lucru precum și creșterea performanței angajaților reprezintă preocupări constante ale managementului companiei. Platforma aduce beneficii în mod particular ariei de operațiuni trezorerie în cadrul căreia este esențial un mod de lucru eficient pentru susținerea procesului decizional aferent tranzacțiilor zilnice ale companiei” , a declarat Ruxandra-Mădălina Rusu, director Divizia Financiară Electrica Furnizare.
„Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai multe companii medii și mari din România care adoptă noile tehnologii bancare reglementate de Comisia Europeană. Evident că funcționarea platformei FinqTreasury depinde de evoluția tehnologică a întregului sistem bancar românesc și observăm că am reușit împreună cu băncile să ajungem la o performanță a serviciilor de open banking mult peste nivelul de acum un an când am început. În cazul de față ne-am bucurat că am reușit conectarea majorității băncilor cu care lucrează compania în doar câteva ore, prin platformele de API reglementate ale acestora, cu doar câteva excepții. Până la urmă, creșterea eficienței operaționale a unei companii ca Electrica Furnizare aduce o îmbunătățire a serviciilor la nivelul clientului final”, a declarat Cosmin Cosma, CEO al Finqware.