Gabriel Dumitraşcu, şeful privatizărilor din Departamentul Energiei, a spus într-un interviu pentru cotidianul Bursa că anunţul de listare a a 51% din acţiunile deţinute de stat la Electrica SA va fi făcut în luna mai, iar procesul va avea loc în prima parte a lunii iunie. Preluarea într-o altă companie a participaţiilor minoritare deţinute de Electrica în filialele privatizate către CEZ, Enel şi E.ON va fi încheiată în maximum 3 săptămâni, iar acţiunile din filialele rezervate salariaţilor vor trebui vândute celor interesaţi până la finalul acestui an, fie salariaţi fie investitori strategici, mai spune Gabriel Dumitraşcu.
Oficialul din Departamentul Energiei a punctat în interviu şi că ţinta de subscriere pe care şi-a propus-o instituţia, aflată între între 800 milioane de euro şi 1 miliard de euro încearcă să înveţe din lucrurile bune şi din erorile făcute în listarea minoritară a Romgaz. Prin urmare, acest interval de ofertare a fost stabilit “pentru a avea o alocare optimă în cadrul ofertei şi o structură a viitorului acţionariat care să maximizeze şansele unei evoluţii pozitive în piaţa secundară a acţiunilor Electrica.
[…] Dacă oferta de la Electrica s-ar suprasubscrie de două ori, atunci am avea posibilitatea unei alocări calitative. Avem modelul listării Romgaz, unde suprasubscrierea masivă ne-a permis o alocare calitativă, care a oferit companiei o stabilitate în piaţa secundară şi chiar o evoluţie bună a cotaţiilor. Acelaşi lucru ni-l dorim şi la Electrica, motiv pentru care am propus un model clasic european de listare duală.”, a afirmat coordonatorul privatizărilor.
Prin modul cum a fost structurată oferta, Departamentul Energie se aşteaptă ca numărul investitorilor mici noi de pe BVB să nu depăşească 2.000. În schimb, speră că fondurile mari de investiţii se vor uita mai atent la companiile din România, din moment ce vor deţine indirect, prin certificate de depozit pe bursa londoneză, acţiuni la companii româneşti. În plus, Departamentul speră că Electrica va reuşi să absoarbă prin oferta sa o parte din capitalul care se retrage din Ucraina şi din ţări din apropiere.
Referitor la atractivitatea IPO-ului distribuitorului de energie deţinut de stat, Gabriel Dumitraşcu a menţionat că trei dintre societăţile de servicii energetice din grup au fost lichidate, o a patra va fi introdusă în insolvenţă iar arieratele Electrica Serv au fost reduse de la 109 milioane de lei la circa 50 milioane de lei.
A fost rezolvată şi problema datoriei pe care CFR o avea la Electrica Furnizare, menţionează oficialul. ” În urmă cu aproximativ două săptămâni, am ajuns la un acord cu CFR, care va plăti Electrica Furnizare datoria de bază, urmând ca penalităţile să fie ajustate la un nivel similar cu un cost financiar similar unui împrumut bancar echivalent cu datoria de bază. În lipsa acestui acord, ar fi trebuit să provizionăm toată datoria în bugetul Electrica Furnizare, ceea ce ar fi afectat atractivitatea IPO-ului grupului Electrica.”