Electrica anunță semnarea acordului pentru accesarea unei finanțări europene nerambursabile în valoare de aproximativ 3,4 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea unui proiect de stocare a energiei electrice în localitatea Fântânele, județul Mureș. Valoarea totală a proiectului este estimată la 21,8 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă reprezintă aproximativ 20%.
Demersul, cu denumirea „Construire capacitate de stocare de energie electrică, instalații aferente, posturi de transformare și stația de transformare, rețele electrice interne, împrejmuire, branșamente, racorduri externe la SEN și drumuri de acces”, vizează dezvoltarea unor unități de stocare a energiei electrice bazate pe tehnologia bateriilor, cu o capacitate totală de 69,93 MWh.
„Ne bucurăm să ne numărăm printre beneficiarii fondurilor PNRR pe acest pilon, un stimulent atât de necesar în contextul tranziției energetice accelerate. Această realizare reprezintă un pas important în atingerea obiectivului nostru strategic de a accesa cât mai multe fonduri nerambursabile pentru investiții. Tehnologia de stocare a energiei în baterii oferă multiple beneficii, de la flexibilitatea și stabilitatea rețelei, necesare integrării surselor de energie regenerabilă, la reducerea costurilor și protejarea infrastructurii critice”, susține Alexandru Chiriță, CEO Electrica.
Acesta este al doilea proiect prin care Electrica accesează fonduri din PNRR, după ce, în octombrie 2023, a obținut finanțare pentru proiectul fotovoltaic Satu Mare 2, dezvoltat de filiala sa, Sunwind Energy. Cu o capacitate instalată de aproximativ 27 MWp, proiectul este programat să fie finalizat până la sfârșitul acestui an.
Electrica anunță, de asemenea, preluarea a 20% din capitalul social al societății Crucea Power Park S.R.L., consolidându-și astfel participația la 60%. Parcul eolian, cu o capacitate instalată de 132 MWp, se află în faza de obținere a autorizațiilor și va integra o componentă de stocare a energiei electrice.