Acasă » Electricitate » Electrica solicită plata unor penalități de 1 miliard de euro de la Enel

Electrica solicită plata unor penalități de 1 miliard de euro de la Enel

20 noiembrie 2013
Electricitate
energynomics

Electrica a solicitat plata unor penalități de aproape un miliard de euro de la Enel pentru nerespectarea prevederilor din contractele de privatizare a filialelor Electrica achiziționate de compania italiană, dar și pentru neplata dividendelor aferente anilor 2007 și 2008, informează Agerpress.

Electrica a trimis către Enel două notificări în 2013 pentru plata penalităților, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor din contractele de privatizare. Prima notificare a fost transmisă la finalul lunii ianurie pentru plata unei penalități de aproape 118,46 milioane de euro, iar a doua a fost trimisă către Enel la începutul lunii aprilie pentru plata a 715,75 milioane de euro.

Agerpress citează o notă de fundamentare de HG care arată și că Electrica a solicitat către Enel sa-i plătească despăgubiri de 378,6 milioane de lei, bani în contul dividendelor și dobânzilor pentru 2007 și 2008. Documentul citat arată că „la cererea părților, Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a acordat o prelungire a termenului de constituire a tribunalului arbitral până la data de 25 noiembrie 2013, dată până la care părțile trebuie să desemneze arbitrul sau arbitrii’.

La finalul lunii iulie, șeful Direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitrașcu, declara că Electrica cere despăgubiri totale de 1,5 — 2 miliarde de euro companiilor private Enel, E.ON și CEZ pentru neîndeplinirea condițiilor din contractele de privatizare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *