Acasă » Electricitate » Electrogrup începe instalarea a 16 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice la Oradea

Electrogrup începe instalarea a 16 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice la Oradea

23 august 2021
Electricitate
energynomics

Constructorul și furnizorul Electrogrup a preluat amplasamentul și va începe în scurt timp execuția contractului de instalare a 16 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în parcările publice din Oradea. Transilvania Business precizează că proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu de către Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Se vor realiza racordurile electrice de la punctele de transformare ale distribuitorului de electricitate până la punctul de delimitare (conform avizului de racordare), precum și instalațiile electrice de la punctul de delimitare până la stațiile de reîncărcare. În următoarele șase luni, vor trebui instalate, montate și puse în funcțiune cele 16 stații de reîncărcare de pe străzile Codrilor – Aquapark Nymphaea, Parcul Traian, Dunărea, Tudor Vladimirescu, Ștefan cel Mare, Primăriei, M. Kogălniceanu, Universității, Splaiul Crișanei, Meiului, Islazului, Xenopol, Nufărului, B-dul Dacia și Ogorului.

Valoarea totală a investiției este de 3,67 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 86,85%.

Obiectivul proiectului este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi în municipiul Oradea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *