Acasă » Electricitate » Elon Musk promite să construiască cel mai mare sistem de stocare din lume în 100 de zile

Elon Musk promite să construiască cel mai mare sistem de stocare din lume în 100 de zile

10 iulie 2017
Electricitate
energynomics

Tesla a fost de acord să construiască cel mai mare proiect de stocare a bateriilor litiu-ion din lume în Australia de Sud, a declarat vineri fondatorul companiei, miliardarul Elon Musk. Compania de automobile electrice, care produce și bateriile Tesla Powerpack, a câștigat un contract în defavoarea altor 91 de companii pentru instalarea unei instalații de 100 MW. Tesla va colabora cu compania franceză de energie regenerabilă Neoen și va primi energie de la ferma eoliană Hornsdale din apropiere de Jamestown, Australia de Sud. Instalația va putea electrifica 30.000 de case, conform CNBC.

PowerPack se va încărca utilizând energia produsă de parcul eolian și va furniza apoi energie electrică în timpul orelor de vârf. Musk a anunțat parteneriatul la o conferință de presă din Australia, urmată de un text transmis pe rețeaua Tweeter, în care spunea că instalația de stocare a energiei va fi de trei ori mai mare decât oricare din cele existente pe piață în prezent.

„În mod esențial, încărcăm acumulatorii atunci când există energie în exces și când costul de producție este foarte scăzut … Și apoi se descarcă atunci când costul producției de energie este ridicat, iar acest lucru reduce în mod eficient costul mediu pentru clientul final, a declarat Musk la conferința de presă de vineri. „Reprezintă o îmbunătățire fundamentală a eficienței în rețea.”

Musk a mai spus că dacă proiectul nu va fi finalizat în 100 de zile, acesta va fi oferit gratis, onorând un angajament pe care l-a făcut în urmă cu câteva luni. Lyndon Rive, vărul lui Musk și co-fondator al Solar City, care a fuzionat recent cu Tesla, a declarat în martie că aceasta ar putea instala un proiect de stocare a energiei de 100 până la 300 de MW. Rive a susținut atunci că acest lucru ar putea fi realizat în 100 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *