Enel ar putea renunţa la vânzarea operaţiunilor din România, dacă nu se vor putea obţine 1,8 miliarde de euro din această tranzacţie, au declarat surse oficiale citate de Agerpres.
„Enel trebuie să vândă active pentru a-și acoperi unele datorii și are nevoie să obțină 1,8 miliarde de euro din vânzarea celor trei distribuții de energie pe care le deține în România. Din evaluările noastre, ei nu vor putea obține mai mult de 1,2 — 1,3 miliarde de euro”, au spus sursele.
Potrivit acestora, Enel a cerut un bonus de 500 milioane de euro pentru a vinde la pachet cele trei distribuții, care ar avea cumulat o cotă destul de mare pe piața de furnizare a energiei.
„Vânzarea nu se poate face la pachet, întrucât nici privatizarea celor trei distribuții nu s-a făcut la pachet. Există contracte de privatizare diferite, cu clauze diferite”, au adăugat sursele menționate, pentru Agerpres. Acestea au mai spus că a existat o companie din China care ar fi fost de acord să plătească inclusiv acest bonus, însă statul român nu agreează venirea chinezilor la controlul Enel Dobrogea, întrucât în această zonă există o bază militară americană.
Pe lângă Electrica și Nuclearelectrica, alte companii interesate de preluarea operațiunilor Enel ar fi cea germană E.ON și francezii de la Electricite de France, au adăugat sursele. „Există în acest moment șanse 50-50% ca Enel să renunțe la vânzarea operațiunilor din România și să vândă active din alte țări pentru a-și acoperi datoriile”, au subliniat sursele citate.