Acasă » Electricitate » Enel a preluat 13,6% din acțiunile E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia pentru 400 de milioane de euro

Enel a preluat 13,6% din acțiunile E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia pentru 400 de milioane de euro

10 aprilie 2017
Distribuţie
energynomics

Grupul italian de utilități Enel SpA a anunțat că filiala sa Enel Investment Holding (EIH), deţinută în totalitate de către Enel, a finalizat tranzacţia pentru preluarea a 13,6% din acţiunile E-Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, pentru suma de circa 400 de milioane de euro, potrivit unui comunicat remis energynomics.ro.

În urma tranzacţiei, Enel Investment Holding şi-a majorat participaţiile în cele două subsidiare din România la aproximativ 78% din acţiunile fiecărei companii, de la nivelul de 64,4% deţinut anterior, se arată în comunicat.

Potrivit companiei, tranzacţia prin care EIH a preluat un pachet suplimentar de 13,6% la E-Distribuţie Muntenia S.A. şi Enel Energie Muntenia este o consecinţă a exercitării de către SAPE a clauzei ”put option” în luna noiembrie a anului 2012.

”Odată cu exercitarea clauzei ”put option”, SAPE a cerut un preţ de circa 520 de milioane de euro, care a fost contestat de către EIH. Întrucât nu a fost stabilit un acord asupra preţului acţiunilor, în 2014 SAPE a iniţiat o procedură de arbitraj la Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, prin care a solicitat preţul menţionat anterior, precum şi dobânzi de circa 60 de milioane de euro”, explică reprezentanții Enel.

În decizia din data de 3 februarie 2017, Tribunalul Arbitral a stabilit preţul pachetelor de acţiuni care fac obiectul clauzei put option la circa 400 de milioane de euro, reducând astfel suma cerută de SAPE cu peste 100 de milioane de euro şi respingând solicitarea pentru acordarea de dobânzi, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *