Peste 100.000 de clienți rezidențiali au ales deja ofertele Enel Energie și Enel Energie Muntenia pe piața concurențială de energie electrică. Acest prag a fost atins în anul în care companiile au lansat prima ofertă pentru internauți și a fost inaugurat primul punct de vânzare în afara zonelor tradiționale de activitate.
„Marcăm astăzi un moment important, pe o piață într-o continuă dinamică – clientul rezidențial cu numărul 100.000 activat pe piața concurențială. Această realizare a fost posibilă datorită strategiei noastre centrate asupra clientului și modernizării continue a serviciilor, alături de eforturile pentru digitalizarea canalelor de contact, pentru a fi și mai aproape de clienți. În perioada următoare, vom lansa diverse soluții inovatoare pentru clienții noștri, cu scopul de a le face viața mai ușoară”, a declarat Michele Grassi, director general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia.
Enel a premiat în cadrul unei ceremonii speciale, clientul cu numărul 100.000 activat pe piața liberă, originar din Constanta, dar și primul client, după depășirea acestui prag, activat într-o altă arie decât cele tradiționale. Clientul este originar din Baia Mare. Cei doi vor beneficia de energie electrică gratis timp de un an.
Începând cu luna aceasta, clienții au la dispoziție noi pachete de servicii.