Enel Energie Muntenia a primit o amendă de 13.000 de lei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma sesizărilor depuse de o asociație de proprietari din Voluntari, care a reclamat faptul că în contractul standard de furnizare a energiei electrice ar exista clauze abuzive, scrie Agerpres.
“În cazul în care consumatorii doreau să denunţe anticipat contractele, aceştia trebuiau să notifice cu 30 de zile şi să plătească celeilalte părţi suma de 400 lei pentru fiecare lună pentru care operează denunţarea contractului”, informează ANPC.
În urma controalelor s-a remarcat că în trei contracte de furnizare de energie electrică era menținută clauza de denunțare amintită, fiind modificate doar termenele de notificare şi cuantumul sumele de plătit în caz că proprietarii de locuințe renunțau unilateral la contract.
“Concluziile controlului au fost acelea că SC Enel Energie Muntenia SA utilizează o practică comercială agresivă. Operatorul economic impunea consumatorilor să rămână captivi în contractul de furnizare a energiei electrice, pe toată durata contractuală. SC Enel Energie folosea o poziţie de forţă, o influenţă nejustificată faţă de consumatori, putând limita libertatea de alegere şi comportamentul consumatorilor de a denunţa contactul de furnizare a energiei electrice.”, se precizează în comunicatul ANPC.
Preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, sfătuieşte consumatorii să “citească foarte atent contractele pe care aceştia le semnează cu furnizorii de diverse servicii”.
“Acestea nu trebuie să limiteze opţiunile consumatorilor de a-şi alege furnizorul pe care şi-l doresc şi care răspunde cel mai bine nevoilor lor. Îi sfătuiesc ca pentru orice neregulă cu privire la tratarea consumatorilor de pe altă poziţie, decât cea de egalitate, să o semnaleze colegilor mei de la ANPC. Ori de câte ori astfel de practici vor fi constate de către ANPC, vor fi sancţionate, urmărind în paralel şi încetarea practicii comerciale”, a precizat şeful ANPC, citat de Agerpres.