Enel, prin divizia de energie regenerabilă din Grecia, Enel Green Power Hellas (EGPH), a început construcția complexului eolian Kafireas, localizat în zona sudică a insulei grecești Evia, în municipiul Karistos. La finalizarea unității, aceasta va avea o capacitate instalată totală de 154 MW și va fi cel mai mare parc eolian din țară, se arată într-un comunicat.
”Începutul construcției Kafireas reprezintă un nou pas pentru prezența Enel în Grecia, unde avem o experiență de zece ani în sectorul energiei regenerabile”, a declarat Antonio Cammisecra, directorul pentru Energii Regenerabile al Enel. „Prin această nouă unitate ne-am angajat nu numai să furnizăm energie ecologică și sustenabilă țării, ci și să promovăm dezvoltarea socială și economică a comunităților locale, având o abordare bazată pe valoari comune în privinţa construcţiei și funcționării acestui complex eolian”.
Enel va investi aproximativ 300 de milioane de euro în construcția unității Kafireas, care urmează să intre în funcțiune în primul trimestru al anului 2019, și va fi susținută de un contract de achiziție de energie pe o durată de 20 de ani (PPA) cu operatorul de energie electrică din Grecia LAGIE. Kafireas, care va dispune de o linie de interconexiune de înaltă tensiune (150 kV) pe uscat, cuprinzând cabluri aeriene, submarine și subterane, va putea genera aproximativ 483 GWh pe an, echivalent cu necesarul anual de consum de energie al aproximativ 129.000 gospodării grecești, prevenind emisii de aproape 433.000 de tone de CO2 în fiecare an.
EGPH deține deja două parcuri eoliene în municipiul Karistos, Iliolousti I de 7,5 MW și Iliolousti II de 9 MW. Compania este unul dintre cei mai importanţi posesori și operatori de centrale de energie regenerabilă din Grecia, cu o capacitate instalată de 308 MW de energie eoliană, hidroenergie și energie solară.
Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel, este dedicată dezvoltării și operării surselor regenerabile de energie din întreaga lume, cu prezență în Europa, America, Asia, Africa și Oceania. Enel Green Power este lider mondial în sectorul energiei verzi, cu o capacitate gestionată de 38 GW, printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală, biomasă și hidroenergie și se află în fruntea integrării tehnologiilor inovatoare, cum ar fi sistemele de stocare în energia regenerabilă.