Enel a fost printre câștigătorii premiilor SEAL 2020 (Sustainability, Environmental Achievement & Leadership) Business Sustainability Awards, care celebrează leadership-ul, transparența și angajamentul față de practicile de afaceri sustenabile ale brandurilor globale. Mai exact, Enel a fost inclusă în categoria SEAL Organizational Impact Award 2020, care recunoaște performanța sustenabilității corporative și care reprezintă cele mai sustenabile 50 de companii la nivel global.
SEAL Organizational Impact Award combină două seturi de date recunoscute la nivel mondial legate de mediu, domeniul social și guvernanță (Environmental, Social and Governance – ESG) – CDP A-List și Corporate Sustainability Assessment (CSA, acum parte a S&P Global ESG Scores). Câștigătorii au fost selectați prin combinarea și clasificarea rezultatelor agregate din cele două evaluări ale sustenabilității.
Mai exact, includerea Enel în SEAL Organizational Impact Award a fost posibilă prin obținerea celui mai mare scor (A/A) la ultima ediție CDP, pentru al doilea an consecutiv, și al celui mai mare scor (89/100) în CSA. Ambele ratinguri au recunoscut leadership-ul Enel în combaterea schimbărilor climatice și încurajarea decarbonizării economiei globale, promovând inovarea deschisă și practicile responsabile de management al afacerilor pe întregul lanț valoric.
SEAL Awards este o organizație de advocacy pentru mediu care onorează leadership-ul prin premiile sale, finanțând în același timp cercetarea și desfășurând campanii de impact în domeniul mediului înconjurător. Pilonii de bază ai SEAL Awards sunt Business Sustainability Awards, care recunosc cele mai sustenabile companii din lume, Environmental Journalism Awards și Environmental Research Grants.
Ca o dovadă suplimentară a angajamentului Enel față de subiectele ESG, grupul s-a clasat pe primul loc din 150 de companii italiene, obținând un scor total de 95,55 în ediția din ianuarie 2021 a Indicelui de percepție al reputației EGS. Indicele evaluează percepția legată de sustenabilitate a companiilor în mediul online, alocând un scor de la 0 la 100, în baza reputației brandului în ce privește subiectele ESG.
Leadership-ul Enel în domeniul sustenabilității este recunoscut la nivel global prin prezența grupului în numeroși indici de sustenabilitate renumiți, precum și în clasamente, cum ar fi Dow Jones Sustainability Indices World and Europe, MSCI ESG Leaders Indices, seria FTSE4Good Index, CDP Climate „A” List, indicii Euronext Vigeo-Eiris 120, indicele STOXX Global ESG Leaders, ratingul ISS „Prime”, indicele Refinitiv TOP 100 Diversity and Inclusion Index, Bloomberg Gender-Equality Index, Equileap Gender Equality in Europe Ranking, indicii ECPI și indicii de bune practici Thomson Reuters / S-Network ESG.
Grupul atrage din ce în ce mai mult atenția investitorilor responsabili social, a căror participație în companie este în continuă creștere, reprezentând acum aproximativ 13,4% din capitalul social al Enel, mai mult decât dublu față de nivelurile din 2014. Această creștere, care este în concordanță cu recunoașterea tot mai mare a importanței elementelor non-financiare în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung, reflectă consolidarea leadership-ului global în domeniul sustenabilității al Enel.