România se află în prezent la o răscruce de drumuri, din punct de vedere al politicilor guvernamentale în domeniul energetic. Cu un mix energetic echilibrat și diversificat, țara noastră are în prezent atât resursele energetice necesare, sprijinul internațional, cât și determinarea de a deveni un furnizor de securitate energetică în regiune.
Politica energetică a ultimului deceniu a fost marcată de închiderea sau reducerea multor capacități de exploatare a resurselor energetice primare. Rațiunea acestor închideri a fost legată de gradul redus de rentabilitate sau de neadaptarea la noile norme de mediu. Acest lucru s-a făcut remarcat nu doar în România, ci în toată Europa, transformându-se în obiectivul prioritar al Uniunii Europene de a deveni primul continent neutru din punct de vedere al climei, cu emisii „net zero” la orizontul anului 2050, însemnând ca toate emisiile degajate să fie absorbite, fie pe căi naturale, fie pe căi artificiale, precum tehnologii de stocare a carbonului.
În acest context, statul deține un dublu rol în sectorul energetic: pe de-o parte, este legiuitor, reglementator și implementator de politici energetice, iar pe de altă parte este deținător și administrator de active sau acționar semnificativ atât în segmentele de monopol natural (transportul de țiței, transportul și distribuția de energie electrică și gaz natural), cât și în producție. Sistemul energetic trebuie să funcționeze pe baza mecanismelor pieței libere, rolul principal al statului fiind cel de elaborator de politici, de reglementator, de garant al stabilității sistemului energetic. Este foarte important ca balanța decizională a intereselor statului să fie egalizată atât prin rezolvarea grelei ecuații a eliminării sau transformării vechilor giganți energofagi sau a complexelor energetice masiv poluatoare, cât și prin găsirea de soluții energetice de viitor, care să fie durabile și stabile pentru sistemul energetic național.
În procesul de transformare profundă a sistemului energetic către decarbonare, cererea de energie și securitatea energetică sunt și vor fi interdependente. O importanță deosebită o au modernizarea și mărirea capacitații de transport a energiei electrice, precum și capacitatea de interconectare cu rețelele energetice din regiune.
O caracteristică a sectorului de producere a energiei electrice din România este existența companiilor mono-combustibil, în cadrul cărora generarea de energie electrică se face pe baza unui singur tip de resursă primară, producătorii având costuri diferite de producție și cote de piață relativ echilibrate, iar prețul stabilit pe baza cererii și ofertei având o puternică influență dată de prețul marginal (al producătorului cu costul cel mai mare, respectiv al producătorului pe bază de cărbune). De aceea, strategia energetică și Planul Național Integrat Energie Schimbări Climatice se orientează către diversificarea mix-ului tehnologic al companiilor, astfel încât acestea să devină competitive și să asigure securitatea energetică la nivel național și regional.
Conform planului de guvernare al coaliției PNL-USR PLUS-UDMR, domeniul energetic propune un plan ambițios ce însumează o serie de măsuri derivate atât din politicile comunitare, cât și din interesele interne de dezvoltare. Enumăr rapid următoarele: asigurarea securității energetice, finalizarea proiectelor nucleare, exploatarea gazelor naturale offshore din Marea Neagră, extinderea rețelei de transport a energiei electrice, clarificarea cadrului legal și de reglementare care ar permite investițiile în capacități noi de energie regenerabilă, participarea activă în cadrul inițiativelor europene ce vizează promovarea utilizării pe scară largă de baterii electrice, stocare, capacități de capturare a CO2, identificarea și valorificarea materiilor prime rare (de ex. litiu), precum și accelerarea procesului de digitalizare a rețelelor de energie
Toate aceste măsuri, pentru a fi eficiente, trebuie aplicate gradual și concomitent, deoarece există o interdependență critică. De exemplu, un investitor în unități de producție energie regenerabilă, are nevoie de prevederile legislative ale Contractelor pentru Diferență, pentru o vizibilitate a fluxurilor de numerar pe termen lung în cadrul de reglementare, pentru a finanța noi proiecte și pentru reducerea prețului pe care consumatorii îl plătesc pentru electricitatea din surse cu emisii reduse de carbon.
Deja investitori importanți cum ar fi EDP Renewables, au ales România pentru poziția sa geostrategică, investind peste 750 milioane de euro în unități cu capacități de 471 MW eolian și 50 MW fotovoltaic. Aceștia sunt și singurii producători de energie regenerabilă din România care au instalat deja două capacități de stocare, totalizând 1,5 MW, pentru o mai bună echilibrare a energiei livrate. În România, producătorii de energie regenerabilă (membri ai RWEA și PATRES) însumează o capacitate de peste 5.000 MW.
Principalele obstacole care stau în calea noilor investiții în capacitățile de energie regenerabilă sunt lipsa de vizibilitate a cadrului de reglementare, imposibilitatea asigurării dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare pentru instalarea de noi capacități ca urmare a noilor modificări ale Legii 17/2014 adoptate la sfârșitul anului 2020, tarifele ridicate de racordare, suprasolicitarea rețelei naționale din cauza lipsei de investiții în rețeaua transport energie și a costurilor ridicate ale dezechilibrelor energetice.
Atingerea obiectivelor României pentru anul 2030, atât pe dimensiunea securitate energetică, cât și pe cea de decarbonare se poate face prin dimensionarea echilibrată a tuturor componentelor – nuclear, hidro, gaz și regenerabile. O atenție sporită ar trebui totuși concentrată pe resursele viitorului, eolian și solar, mai ales prin prisma permanenței lor naturale, a gradului ridicat de securitate în utilizare, cât și a costurilor reduse de mentenanță.
_____________________________________________
Articolul a apărut inițial în numărul din martie 2021 al Energynomics Magazine.
Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.