BRD-Groupe Société Générale, în calitate de aranjor principal mandatat, a semnat un contract de împrumut sindicalizat de 145 de milioane lei (circa 33 de milioane de euro) cu Energomontaj SA, acordat în scopul finanţării activităţii şi garantării proiectelor dezvoltate de companie.
Din consorţiu fac parte BRD-Groupe Société Générale, în calitate de Aranjor Principal Mandatat, Agent de Garanţie şi Bancă Emitentă, Allianz Ţiriac Asigurări, Banca Românească, Bancpost şi Groupama Asigurări în calitate de creditori, conform Bursa.
Este a doua tranzacţie de acest tip al companiei care implică şi companii de asigurări, şi reprezintă o nouă etapă către consolidarea unui parteneriat valoros, atât pentru părţile implicate, cât şi pentru piaţă în ansamblu, arată compania.
Participarea Allianz-Ţiriac este reasigurată de companii de reasigurare prestigioase la nivel mondial: Swiss Re şi Allianz Group, prin intermediul asiguratorului specializat – Euler Hermes. Documentaţia creditului sindicalizat şi asistenţa juridică au fost asigurate de casa de avocatură Clifford Chance Badea. Allianz-Ţiriac Asigurări a fost asistată de casa de avocatură Voicu & Filipescu.
Energomontaj este activ în domeniul construcţiei şi montajului de utilaje pentru centralele termo, hidro şi nuclear-electrice. Compania a fost implicată în concepţia, fabricarea, montajul şi întreţinerea tuturor investiţiilor majore în domeniul energiei electrice, termice şi hidraulice realizate în România în ultimii 50 de ani. Capitalul companiei este majoritar românesc.