Acasă » Evenimente » Nu rata! » Energy Law Summer School

Energy Law Summer School

8 iunie 2015
Evenimente
Gabriel Avăcăriței

Banking and Finance Law şi Energy Law reprezintă două şcoli internaţionale de drept, născute în spiritul educaţiei non-formale şi din necesitatea unei pregătiri perpetue a tinerilor. Evenimentele se desfăşoară simultan, în limba engleză, sub egida unui proiect mai amplu – „Let’s make Law Better This Summer!”

Energy Law – International Summer School reprezintă un eveniment aflat deja la a doua ediţie, a cărui tematică o constituie o ramură de drept cu un impact deosebit de important în plan economic şi social, având o rezonanţă puternică pentru viitor.

Evenimentul îşi propune să aducă în prim-plan şi dimensiunea practică a acestei ramuri de drept prin prezentarea unor studii de caz privind contractele speciale încheiate în vederea producerii şi furnizării de energie regenerabilă

Acest eveniment vizează tratarea unor probleme complexe şi actuale, prin transmiterea informaţiilor esenţiale, prezentate gradual în vederea realizării unei baze de cunoştinţe juridice în aria de specialitate a dreptului energiei. Şcoala de vară urmăreşte, pe lângă conturarea unei viziuni de ansamblu asupra acestui domeniu şi aplicabilitatea practică, prin evidenţierea de informaţii despre ceea ce înseamnă să profesezi în această ramură a dreptului, începând de la unele chestiuni fundamentale legate de partea teoretică şi sfârşind prin atingerea punctelor sensibile întâlnite în practică, atât de avocaţi, cât şi de judecători.

Evenimentul îşi propune să reunească studenţii şi masteranzii, alături de personalităţi marcante în domeniu, specialişti de prestigiu din cadrul instituţiilor publice sau a firmelor de avocatură. Dorind o abordare cât mai cuprinzătoare a unui domeniu specializat al dreptului, Energy Law îşi propune pentru cea de-a doua ediție, ca temă principală, studierea evoluţiei reglementărilor în domeniul energiei regenerabile, analiza stadiului actual al acestui domeniu la nivel european şi mondial şi, de asemenea, conturarea unei viziuni asupra politicii energetice actuale. De asemenea, evenimentul îşi propune să aducă în prim-plan şi dimensiunea practică a acestei ramuri de drept prin prezentarea unor studii de caz privind contractele speciale încheiate în vederea producerii şi furnizării de energie regenerabilă, taxele speciale impuse sau impactul surselor regenerabile de energie pe piețele emergente. Evenimentul se va desfăşura la Hotel Miraj **** din Poiana Brașov.

Câteva testiomoniale ale participanţilor primei ediţii:

„Participarea în cadrul unei şcoli de vară este una dintre oportunităţile care îmbogăţesc viaţa oricărui student. În Braşov, mi-a plăcut mult armonia dintre programul academic foarte atractiv şi componenta socială care nu ar fi putut să fie mai interesantă şi mai reuşită de atât, într-un loc unde s-au intersectat atât de multe naţionalităţi. Cel mai bun sfat pe care pot să îl ofer: Împacheţi-vă bagajele!”

„Şcoala de vară pe Dreptul Energiei a fost o experienţă remarcabilă, care nu numai că mi-a oferit oportunitatea de a mă pune la curent cu cele mai recente şi controversate probleme de drept din acest domeniu, dar şi să interacţionez cu studenţi şi practicieni, având viziuni şi idei distincte. Aştept cu nerăbdare cea de-a doua ediţie.”

Mai multe detalii:

http://elsabucuresti.ro/international-summer-schools/

https://www.facebook.com/events/1565147110438751/

https://www.facebook.com/elsasummerschools?fref=ts

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *