Rata profitului adus de investițiile energetice noi (investment return rate, IRR) nu poate fi definită pe termen mediu și lung, întrucât creșterile actuale de prețuri de pe piețele energetice și ale materiilor prime, dar și volatilitatea prețului energiei nu pot oferi o referință (benchmark) a prețului energiei, susțin investitorii intervievați de Energynomics în cadrul Energy Strategy Summit 2022.
Astfel, investitorii de acum, mai mult speculativi, vor avea de câștigat într-o primă etapă, când prețurile energiei vor rămâne la un nivel crescut. În schimb, când noile capacități vor inunda piața din România – și este vorba de câteva zeci de GW în următorii patru ani – atunci prețurile vor scădea și multe proiecte noi vor intra în faliment.
”Investitorii mari, puternici, vor avea atunci de câștigat. Cei mari vor cumpăra la preț de nimic proiectele celor mici din piață. Investițiile de acum sunt mai mult speculative, s-au cumpărat proiecte regenerabile vechi din 2013-14, cu un IRR dat de vechile condiții de piață, care acum nu mai sunt valabile. Cert este că astfel de proiecte pot da ușor faliment când prețurile energiei scad, și vor antrena cu ele și băncile finanțatoare, peste trei sau patru ani, când toată lumea va lansa în piață același tip de proiecte în același timp, cu stocare, în contextul în care țări precum Spania sau Italia, cu care suntem interconectați, vor arunca GW de capacitate în același interval orar, ieftin – sunt cu câteva ore în minus față de România”, a declarat un investitor pentru Energynomics. ”În schimb, primii intrați, majoritatea speculativ, vor avea de câștigat în primii ani, datorită prețului mare al energiei”, adaugă el.
”Acum vorbim de deschiderea băncilor pentru proiecte, unele nici nu mai cer contracte bilaterale (PPA) pe termen lung pentru a finanța proiectele”, susține alt investitor.
”Nimeni nu investește fără să aibă un IRR estimat”, spune, la rândul său, în cadrul conferinței, Filimon Antonopoulos, managing director, Tallon Commodities, care arată că prețul gazului a explodat în trei etape cu peste 1000%, aruncând în aer orice referință. Astfel, creșterea prețurilor materiilor prime este susținută de creșterile de preț ale energiei.
”Însă oricine vorbește acum de un IRR greșește. Toate aceste investiții au nevoie de prețuri mari… Singura metodă de salvare e prin hedging”, a mai adăugat Antonopoulos.
”Pentru a calcula un IRR, trebuie să ne raportăm la euro, nu la lei. Și trebuie să luăm inflația din zona euro, care acum e de 8%. Așadar, trebuie să mai punem 7-8% peste infla’ie, ca să obținem un IRR pe termen scurt”, susține un alt expert în regenerabile.
”Creșterea prețurilor materiilor prime nu te lasă să dormi noaptea – incertitudinea e foarte, foarte mare. Problema e să nu ne trezim fără materii prime”, adaugă Cristian Pîrvulescu, CEO, Enevo Group.
Cert este un lucru: mii de MW de solar și eolian sunt în pregătire, doar EnergoBit având în lucru 6.000 MW în diverse stadii, după cum afirmă Florin Pop, directorul general al companiei.