CCIFER, Camera Franceză de Comerț din România, a lansat recent un raport privind competitivitatea în România, iar unul dintre cele opt sectoare temeinic analizate a fost sectorul energetic. Responsabil pentru revizuire și măsurile propuse rezultate a fost Eric Stab, Preşedinte şi Director General al GDF SUEZ Energy România. I-am cerut D-lui Stab să ne ofere mai multe explicaţii în legătură cu anumite măsuri din raport şi cu alte subiecte fierbinţi ale zilei.

D-le Stab, ați menționat în raport nevoia de a actualiza anumite categorii de norme secundare emise de Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care sunt în prezent depășite. Printre acestea aţi menţionat: normele pentru schimbarea furnizorului de gaze. Puteţi fi mai specific și să ne daţi câteva exemple în acest sens?

Ceea ce avem nevoie este un pic mai multă stabilitate în ceea ce priveşte reglementările, deoarece există unele reglementări foarte importante care se modifică prea des, și la fel, pe măsură ce piața se schimbă, există unele reglementări care lipsesc. În prezent, există unele probleme cu privire la obligaţia de înmagazinare, atunci când se schimbă furnizorul. Fiecare furnizor trebuie să înmagazineze gaze, însă atunci când un client îl schimbă este de asemenea important ca următorul furnizor să se asigure că înmagazinează gaze pentru cererea respectivului client, deoarece dacă nu o face există desigur un risc, în special în timpul iernii, ca sistemul să nu fie echilibrat. Această situaţie nu este încă reglementată cum trebuie, încă mai trebuie abordată această problemă.

Această situaţie are legătură cu cât de mult este taxat un client acum ca urmare a acestei obligaţii de înmagazinare?

Nu cred că aceasta este problema. Dacă vă uitaţi la preţurile din România, pentru populaţie încă sunt cele mai mici din Europa. Pentru industrie, au crescut semnificativ în ultimii câţiva ani, de asemenea ca rezultat a aşa-numitului calendar, însă preţurile sunt încă sub media europeană. Nu cred că cineva poate spune că în România companiile sau consumatorii sunt taxaţi prea mult. Problema pe care o avem este că, din cauză că sistemul se schimbă, trebuie să ne asigurăm că toate etapele necesare sunt bine gestionate. Pentru acest lucru, trebuie să anticipăm, să înţelegem care este miza.

În raportul dvs., menţionaţi de asemenea nevoia de îmbunătăţire a reglementării ANRE privind tarifele reglementate. Spuneţi că acestea sunt încă incomplete şi opace, fiind aplicate cu lacune mari de timp, ceea ce duce la multe dispute între operatori şi ANRE. Ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit?

Reglementarea este destul de complexă. Este o industrie complicată şi trebuie să sapi în ea ca să înţelegi cum funcţionează. Problema pe care tindem să o avem este că reglementarea nu este suficient de previzibilă. Există lucruri care sunt modificate practic în termen foarte scurt, care nu sunt neapărat în deplină conformitate cu metodologia de reglementare care a fost anunțată inițial. Acest lucru are un impact semnificativ asupra furnizorilor, distribuitorilor şi asupra planurilor de investiţii ale acestora.

Are legătură cu cât de mult din investiţii recunoaşte ANRE în tarife?

Da, dar e mai mult decât atât. E vorba de ce s-a întâmplat de curând la reţelele electrice cu nivelul de remunerare a aşa-numitei „baze de active” – la jumătatea perioadei de reglementare, remuneraţia a fost redusă drastic, fără explicaţii, pur şi simplu. Aceste lucruri duc în general la îngrijorări în rândul investitorilor, în special în contextul în care trebuie investit mult.

Acum, în legătură cu energia regenerabilă. România pare să-şi fi atins obiectivul, iar unii spun că în prezent avem o cotă potrivită de energie regenerabilă în mixul energetic. Credeţi că sistemul de subvenţie pentru energia regenerabilă este încă necesar în România?

Problema e puţin diferită. Da, România este relativ aproape de a-şi atinge obiectivele în legătură cu energia regenerabilă, deşi depinde foarte mult de producţia hidro. Producţia hidro fluctuează mult, în funcţie de vreme, de cât de multă zăpadă a fost în timpul iernii, precipitaţii şi aşa mai departe. Însă acesta este doar un aspect al problemei. Problema pe care toţi investitorii o au este că s-au investit mulţi bani în sector – 7 miliarde de euro; este probabil singurul sector al economiei care a atras cea mai mare sumă de bani şi odată ce banii au fost investiţi, întregul sistem s-a schimbat. Cine a investit atât de mult? România are nevoie de marile companii, precum şi de continuarea investiţiilor în toate zonele sectorului energetic: în reţele, în alte tipuri de centrale electrice, în producţia de petrol şi gaze. Când ai o asemenea experienţă, nu eşti impulsionat să continui investiţiile. Astfel, încrederea trebuie restabilită.

Încă mai speraţi că aceasta reducere a subvenţiilor va fi înlăturată cumva?

Ideea nu e cum să revii la ce a fost înainte. Ideea e despre restabilirea încrederii, care a dispărut. Ceea ce înseamnă găsirea de soluţii, există propuneri care au fost făcute deja de comunitatea de investiţii, problema fiind desigur că apoi trebuie să luăm şi decizii. Întrebarea e dacă autorităţile vor găsi o cale să restabilească încrederea.

Nu există niciun cuvânt în raportul dvs. în legătură cu proiectele mari naţionale, precum HidroTarniţa şi noile reactoare nucleare. De ce? Credeţi că sunt importante sau nu?

Ceea ce e important este politica paşilor mici. Trebuie să facem paşi mici, hotărâţi, în direcţia bună. Acest lucru generează în general fluxul normal de investiţii şi contribuie la modernizarea ţării. Acele proiecte mari ridică multe semne de întrebare. În primul rând, avem nevoie de ele? Putem avea diverse puncte de vedere în această privinţă – mulţi nu sunt convinşi că aceste proiecte sunt necesare. Apoi, deoarece vorbim de proiecte foarte mari, vorbim de investiţii imense. Şi, din nou, cine va prelua aceste riscuri imense, de exemplu Cernavodă – şase sau şapte miliarde de euro doar pentru acest proiect – dacă nu poţi garanta niciun fel de rentabilitate. Când vorbim de o centrală nucleară, practic trebuie administrată timp de peste 100 de ani, luând în calcul dezafectarea la sfârşit: aproape 10 ani pentru construcţie, 40-50 de ani de funcţionare şi apoi 40 de ani pentru a o dezafecta.

Nu cred că aceste proiecte sunt răspunsul la problemele cu care se confruntă sectorul energetic. Răspunsul la aceste întrebări sunt paşii mici în direcţia corectă.

RCS & RDS a anunţat de curând planuri de a crea o reţea de distribuţie a energiei electrice, paralelă şi independentă de reţeaua existentă, în Oradea. Compania a mai menţionat un ordin ANRE care practic împiedică orice companie să intre pe piaţa distribuţiei energiei electrice. Credeţi că putem avea mai multă competiţie în distribuţia energiei electrice?

Depinde de ce vreţi să spuneţi când vă referiţi la distribuţie. Dacă e vorba de dezvoltarea unor reţele mici, izolate, de ce nu? Pot exista soluţii mici, locale care să aibă sens, şi într-adevăr poate fi o mai mare competiţie. Dacă în schimb este vorba de investiţii în alte reţele în paralel cu cele care există deja, e pur şi simplu un nonsens. Nu există nicio ţară în lume unde să se întâmple aşa ceva. De ce? Ce vei face, cum vei obţine bani pentru aceste investiţii?

Asta e problema lor, nu?

E problema lor, însă ce fac e altceva. Ceea ce fac este să investească într-o zonă clar delimitată, unde soluţia lor este foarte izolată şi are sens. Nu are sens să înceapă acum întinderea de cabluri electrice în paralel cu cele ale E.ON în Banat sau cu cele ale Electrica, în Transilvania sau ale Enel în Muntenia. Nu are sens!

––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din iunie 2015 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (septembrie 2015), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.