Acasă » Electricitate » Hidro » Eşecul insolvenţei, eşecul aroganţei (Nicolae Aurariu, Hidrosind)

Eşecul insolvenţei, eşecul aroganţei (Nicolae Aurariu, Hidrosind)

3 martie 2014
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Doi avocaţi, o insolvenţă, un mare eşec. Acesta ar fi rezumatul eşecului numit “reîntoarcerea Hidroelectrica în insolvenţă”. În opinia responsabililor pentru acest fiasco vinovaţii sunt alţii.

Fostul administrator special, domnul Remus Vulpescu, dă vină pe juriştii societăţii acuzaţi că nu ar fi aparat la cel mai înalt nivel interesele acesteia. Domnia sa face această afirmaţie în condiţiile în care Hidroelectrica are contracte cu mai multe case de avocatură pentru reprezentare în litigiile legate de insolvenţă, juriştii Hidroelectrica (atâţia câţi au scăpat de concediere) fiind simpli outsideri în aceste procese.

În acelaşi timp, lansează pe pagina sa de Facebook un apel patetic : “Cer tuturor celor implicaţi să ia toate măsurile pentru apărarea intereselor Hidroelectrica şi ale acţionarilor săi. Pe mine au avut grijă să mă dea afară în luna mai 2013.” Un reproş aproape direct la adresa AGA Hidroelectrica, nici un reproş la adresa propriei persoane, care a făcut tandem cu celălalt Remus, în toate măsurile luate timp de un an de zile, inclusiv cele legate de denunţarea contractelor bilaterale încheiate cu băieţii deştepţi.

Domnilor foşti administratori ai insolvenţei Hidroelectrica, nu aveţi dreptul să acuzaţi pe nimeni de acest eşec.

Cam târziu, domnule Vulpescu. Atunci când trebuia să ascultaţi şi de alţii, aţi făcut doar cum aţi considerat dvs. şi domnul Borza, cel mai tare practician în insolvenţă şi cel mai mare energetician al ţării.

Celălalt avocat de succes, descins victorios la Hidroelectrica de pe câmpul de bătaie al Plafar, consideră că decizia Curţii de Apel este doar o gravă eroare judiciară. La fel a catalogat şi trimiterea sa în judecată de către DNA într-un dosar în care este cercetat pentru conflict de interese fiindcă şi-a angajat propria casă de avocatură să reprezinte Hidroelectrica în unele litigii legate de insolvenţă, cu “succesul” care se vede în prezent. Domnule avocat, ar trebui să ştiţi că legea este lege în orice situaţie.

Domnilor foşti administratori, încercaţi să vă găsiţi demnitatea măcar în ultimul ceas. Nu daţi vina pe alţii pentru măsurile luate de dvs., aţi avut putere deplină, aţi fost ocrotiţi timp de un an şi jumătate de Preşedinte (prin non combat), de Prim Ministru, de unele servicii şi de alte structuri care au asistat la spectacol din loji suspuse. Aţi avut parte de tot sprijinul din lume, doar că aroganţa v-a împedicat să ascultaţi şi alte păreri.

Sindicatul salariaţilor din Hidroelectrica, Hidrosind, a avertizat asupra consecinţelor denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie încă din 2012. Sindicatul nu a contestat denunţarea în sine, ci doar modul în care a fost aplicată. A atenţionat repetat că măsura denunţării contractelor de către administratorul judiciar este una provizorie, supusă controlului instanţelor de judecată, nu toate atât de permisive ca judecătorul sindic din această insolvenţă. A spus de la început că legea recunoaşte celor în cauza dreptul la despăgubiri chiar dacă denunţarea contractelor se menţine, deoarece contractele nu au fost niciodată anulate şi a atenţionat asupra riscului ca statul să piardă controlul în Adunarea Creditorilor în cazul admiterii contestaţiilor. Am oferit soluţii, nu au fost luate în seamă de nici o persoană sau instituţie responsabilă de soarta Hidroelectrica. În plus, liderii de atunci au fost taxaţi drept “oamenii băieţilor deştepţi”, unii au fost concediaţi, iar alţii au fost hărţuiţi permanent.

Domnilor foşti administratori ai insolvenţei Hidroelectrica, nu aveţi dreptul să acuzaţi pe nimeni de acest eşec. Va trebui să admiteţi că, prin desfiinţarea sentinţelor pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi trimiterea lor spre rejudecare, Curtea de Apel nu a făcut decât să sancţioneze erorile de procedură comise în timpul şi la închiderea procedurii insolvenţei, arătând clar care vă sunt limitele profesionale.

Dvs. trebuie să răspundeţi în faţă salariaţilor Hidroelectrica şi a opiniei publice, nu este admisibil să daţi vina pe “băieţii deştepţi”, pe justiţie sau pe un jurist fiindcă aţi pierdut aceste procese, să cereţi ajutorul întregii lumi când l-aţi avut şi v-aţi bătut joc de el sau să declaraţi nonşalant “e mai bine aşa, putem continua reformele”. Care reforme, cele care ne vor îngropa definitiv ?

Hidroelectrica înregistrează un prim prejudiciu cert: bonusul de “succes” pentru ieşirea din insolvenţă.

Domnule Vulpescu, când aţi cerut pe ascuns intrarea în insolvenţă, aţi evaluat ce înseamnă aceasta? Ar fi trebuit să anticipaţi măcar amânarea / eşecul implementării managementului profesionist şi ale listării la bursă. Deocamdată, pe lângă profitul mincinos obţinut cu atâtea sacrificii în perioada insolvenţei (pe seama investiţiilor puse pe zero, a mentenanței reduse la limita siguranţei instalaţiilor, a salariaţilor batjocoriţi şi concediaţi), pe lângă efectele negative care încep să se vadă tot mai clar în scăderea consumului de energie cu consecinţele aferente asupra întregii economii, insolvenţa Hidroelectrica înregistrează un prim prejudiciu cert: bonusul de “succes” pentru ieşirea din insolvenţă încasat de domnul Borza. Aviz DIICOT. Iar dvs constataţi abia acum că am plătit consultanţe peste consultanţe degeaba. Atenţie, şi aceste sume irosite sunt tot prejudicii! Nu mai vorbim de imaginea Hidroelectricii şi a României, incapabile să-şi respecte angajamentele.

Domnule Borza, aţi încasat câteva milioane de euro în schimbul “rezolvării” cu efect de bumerang a unei probleme reale (contractele bilaterale). Nu aţi găsit soluţii pentru nici una din celelalte mari şi grele probleme (preţul apei, preţul energiei la coşul reglementat), între timp a mai apărut una fără rezolvare (taxa pe stâlp). În schimb, i-aţi rezolvat pe salariaţii din sucursale şi Hidroserv-uri. V-aţi dovedit la fel de nepriceput şi neputincios că şi predecesorii dvs., fiindcă aţi făcut doar ce v-a permis politicul (puţine). Din păcate, salariaţii v-au permis prea multe.

Problemele structurale ale Hidroelectricii rămân, o recunoaşte şi un oficial al Departamentului pentru Energie. Însă reintrarea în insolvenţă nu se datorează dificultăţilor economice actuale ale Hidroelectrica, este un eşec de procedură imputabil administratorilor insolvenţei şi judecătorului sindic. Nici cei de desupra lor nu sunt străini de cauză.

Domnule Preşedinte al României, domnule Prim Ministru.

Indiferent de divergenţele dintre dvs. şi de condiţiile pactului de coabitare, se impune să faceţi o analiză serioasă a ceea ce s-a întâmplat în Hidroelectrica, măcar în ultimii doi ani, şi să luaţi măsurile necesare. Este datoria dvs de conducători faţă de poporul român.

Pentru colegii mei, salariaţii din Hidroelectrica, un singur mesaj : primăvara a venit devreme anul acesta. Vremea ghioceilor a trecut deja, la fel şi vremea avocaţilor.

Nicolae Aurariu

Inginer, șef de centrală hidroelectrică, lucrează în Hidroelectrica din 1992, de la terminarea facultății. Este lider de sindicat în cadrul organizației Hidrosind.

Sursa

www.contributors.ro

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

1 thoughts on “Eşecul insolvenţei, eşecul aroganţei (Nicolae Aurariu, Hidrosind)”

  1. Borza ne-a luat de prosti si a reusit !!! Vulpescu a declarant la Bruxelles ca la 130lei/mwh HIDROEL. e rentabila si vinde in beneficiu . In concluzie toate contractele suspendate de Borza , azi inca nejudecate , au sanse mari sa aduca mari pierderi finaciare HIDROEL. suspendarea facuta de Borza fiind gresit conceputa. Contractele puteau fi suspendate prin clauzele din continut . Borza a preferat spectacolul. ACUM CRED CA VA URMA DECONTAREA. Pana acum s-au judecat numai mizilicurile privind procedurile Alea le-a castigat Borza , s-a laudat si ne-a prostit inchizand insolventa cu procese pe rol. Din elementele grave incepem sa aflam acum. Deci DUPA PLECAREA LUI BORZA CU CELE DOUA MIL. EURO PRIMA, PIERDEREA PROCESELOR VA FI VINA CELOR CARE AU RAMAS SI NU SE PRICEP. .. CLAR ???
    Declaratia de mai sus a lui Vulpescu apare in jurnalul european Nr C268/21 in Cat timp o sa inghitim diversiunea cu „baietii destepti” o sa tot fim jefuiti angro. Ne lipseste judecata. Nimeni nu se intreaba cum a fost posibil ca niste contracte secrete sa fie atat de asemanatoare incat ministrii economiei au cazut pe spate IN TOATE CAZURILE. !!! Cu un efort minim de gandire o sa intelegeti ca „baietii destepti” sunt cei care semneaza contractele in partea cealalta, adica a Hidroelectricii . Ori daca gandim asa o sa se lumineze totul . O sa explic asta pe posturile de TV.in zilele urmatore. Nu mai „plasati ” publicului ipoteze false. 05.09.2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *