Acasă » Petrol și Gaze » UE lansează o nouă anchetă privind biodieselul argentinian

UE lansează o nouă anchetă privind biodieselul argentinian

1 februarie 2018
Biomasă
energynomics

Comisia Europeană a inițiat o nouă anchetă prin care urmărește să investigheze dacă exportatorii de biodiesel din Argentina beneficiază sau nu de subvenții ilegale, ca urmare a unei plângeri efectuate în luna decembrie de către Comitetul European pentru Biodiesel (EBB). Jurnalul oficial al UE a susținut miercuri faptul că s-a constatat că plângerea către Comisie conținea dovezi conform cărora producătorii argentinieni au beneficiat de subvenții guvernamentale.

Acestea au fost primite sub forma unor bunuri și servicii ieftinite în mod artificial, cum ar fi soia, prețurile excesiv de mari plătite pentru biodiesel sau sprijin al prețurilor, împrumuturi preferențiale și venituri guvernamentale, cum ar fi lipsa sau scutirea impozitării, se arată în document.

„Sper că investigația Comisiei se va finaliza cât mai repede posibil, deoarece în fiecare zi lucrurile devin mai dificile”, a declarat Arnaud Rousseau, președintele grupului francez al producătorilor de semințe oleaginoase FOP.

Procesorul de semințe Saipol a declarat că intenționează să își reducă producția de biomotorină în Franța cu aproximativ jumătate din acest an, dând vina pe importurile reînnoite de biomotorină argentiniană pentru situația gravă din piață.

Noua investigație a UE ar oferi un alt canal pentru impunerea de tarife efective la biomotorina importată, după ce Argentina și Indonezia, ambii producători majori, au reușit să scape de taxele antidumping, pe care Uniunea Europeană le-a fixat pentru cinci ani, în 2013.

Argentina și Indonezia au numit măsurile protecționiste.

În septembrie 2016, Tribunalul Uniunii Europene, cea de-a doua cea mai înaltă instanță a UE, a pronunțat o serie de hotărâri de anulare a acestor obligații. UE a atacat inițial hotărârea, dar a decis săptămâna trecută să retragă recursul, potrivit Reuters.

Argentina și Indonezia au câștigat ambele cazuri la Organizația Mondială a Comerțului.

Comisia Europeană a redus anul trecut taxele antidumping pentru biodieselul argentinian la 4,5 – 8,1 la sută, față de ratele inițiale de 22-25,7 la sută. Ratele pentru Indonezia rămân cele stabilite în 2013 – între 8,8 și 20,5%.

Producătorii francezi sunt îngrijorați în prezent de faptul că decizia UE ar putea reduce, de asemenea, taxele la importurile de biomotorină indoneziană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *