Puterea de producție de energie eoliană instalată la finalul anului 2013 pe mapamond a crescut cu 12,4%, ajungând la 318,6 GW, după ce la finalul anului 2012 a fost de 283,4 GW, arată barometrul EurObserv’ER. În 2013 s-au instalat la nivel global 35,6 GW în turbine eoliene, dintre care 11,3 GW au fost instalați în state membre UE.
De aici rezultă o micșorare cu 10 GW a pieței instalărilor între 2012 și 2013. Demn de notat este că, dacă sunt scoase din ecuație situația pieței de instalare din SUA și UE, celelalte piețe au crescut, dirijate fiind de proiecte semnificative în Asia (cu mari contribuții din partea Chinei, Indiei și Japoniei) și în Canada.
În ceea ce privește piața instalărilor de turbine eoliene din UE – 28, instalarea celor 11,3 GW este a doua performanță ca mărime, după ce în 2012 s-au instalat 12,7 GW. Majoritatea instalărilor a avut loc în doar două țări, Marea Britanie și Germania, lucru ce indică o fragilitate a celorlalte piețe. Barometrul indică faptul că o atare situație nu s-a mai întâlnit din 2007, când doar trei țări, Germania, Spania și Danemarca, reprezentau cea mai mare parte a instalărilor din UE.
Marea Britanie și Germania sunt singurele state membre UE care au depășit 1 GW nou instalat în eolian. Piața din Spania, Italia și Franța întâmpină stagnări sau, în cazul Franței, contractări. Mai mult, piața franceză a instalărilor s-a contractat pentru al treilea an la rând, ajungând la un nivel de instalare la jumătate din nivelul instalărilor din 2010.
Deși piețe mici în comparație cu giganții din sudul și nordul Europei, barometrul sugerează că, în ciuda problemelor întâmpinate de schemele de sprijin, Polonia, Croația și România au avut o activitate notabilă. Pe de altă parte, stagnări evidente se petrec în Ungaria, Bulgaria, Cehia și Estonia.
Rafinarea calculului realizat în barometru a scos în evidență că, dacă ponderezi puterea de producție instalată într-o anumită țară cu numărul de locuitori al țării, topul este ocupat de Danemarca (852 KW/1.000 de locuitori), Spania (492 KW/1.000 de locuitori) și Suedia (468 KW/1.000 de locuitori). România se află pe locul 16, cu 123 kW/1.000 de locuitori.