Acasă » Interes general » Eurostat: România, printre statele UE în care industria este cea mai semnificativă activitate economică

Eurostat: România, printre statele UE în care industria este cea mai semnificativă activitate economică

29 octombrie 2020
Interes general
energynomics

Industria a reprezentat anul trecut cea mai semnificativă activitate economică din Uniunea Europeană în funcţie de producţia generată, reprezentând 19,7% din valoarea totală brută adăugată, iar statele cu cel mai ridicat procent au fost: Irlanda (35%), Cehia (29,2%), Slovenia (27%), Polonia (24,7%), Slovacia (24,5%), Germania (24,3%) şi România (24,1%), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Celelalte activităţi economice importante din UE au fost anul trecut „comerţul en gros şi en detail, transport, servicii alimentare şi de cazare” (19,7% în UE, 20,1% în România), urmate de „Administraţie publică, apărare, educaţie, sănătate şi activităţi de asistenţă socială” (18,7% în UE, 15% în România), „Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice” (11,4% în UE, 8,7% în România), „Activităţi imobiliare” (10,8% în UE, 8% în România), „Construcţii” (5,3% în UE, 7,1% în România), „Agricultură, silvicultură şi pescuit” (1,6% în UE, 4,5% în România), „Informaţii şi comunicaţii” (5,4% în UE, 6,1% în România), „Finanţe şi asigurări” (4,7% în UE, 2,7% în România) și „Artă şi activităţi de recreere” (3,4% în UE, 3,7% în România), potrivit Agerpres.

Deşi „Industria” a continuat să reprezinte anul trecut cea mai semnificativă activitate economică din Uniunea Europeană în funcţie de producţia generată, în ultimele două decenii s-a înregistrat un declin semnificativ (de la 22,6% în 1999 la 19,7% în 2019). De asemenea, în ultimele două decenii s-a înregistrat o scădere importantă şi în „Agricultură, silvicultură şi pescuit” (minus 0,7 pp), „Finanţe şi asigurări” (minus 0,4 pp), „Construcţii” (minus 0,3 pp), „Artă şi activităţi de recreere” (minus 0,2 pp), în timp ce sectorul „comerţ en gros şi en detail, transport, servicii alimentare şi de cazare” s-a menţinut stabil.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *