Acasă » Electricitate » Eurostat: România, printre ţările UE cu o rată ridicată de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili

Eurostat: România, printre ţările UE cu o rată ridicată de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili

24 iulie 2020
Electricitate
energynomics

Vânzările de baterii şi acumulatori portabili în Uniunea Europeană au rămas în ultimii ani relativ stabile, de la 176.000 de tone în 2010, la 169.000 de tone în 2013, urcând apoi la 191.000 de tone în 2018, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În contrast, colectarea acumulatorilor şi a bateriilor uzate în UE a crescut semnificativ, de la 55.000 de tone în 2010 la 88.000 de tone în 2018. Ca rezultat, rata de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili în Uniunea Europeană a urcat gradual, de la 35% în 2011 la 48% în 2018, conform Agerpres.

În rândul statelor membre, cea mai ridicată rată de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili s-a înregistrat în 2018 în Croaţia (96%), Polonia (81%), Luxemburg (69%), Belgia (62%), Slovacia (58%), Bulgaria (54%), Irlanda (51%), Danemarca (50%) şi România (49%, datele sunt din 2017).

La polul opus se află Estonia (30%), Cipru (30%, datele sunt din 2017) şi Portugalia (31%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *