Eurowind Energy, dezvoltator şi operator danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, va începe anul acesta, în luna octombrie, lucrările pentru construcția unui nou parc fotovoltaic, cu o capacitate de 70 MW, aflat în apropierea oraşului Teiuş, județul Alba.
Construcția parcului reprezintă al patrulea proiect din România al companiei şi presupune o investiție de 50 de milioane de euro.
„Ne-am propus ca, prin tot ceea ce facem, să contribuim la construirea unui viitor sustenabil, mai verde şi mai bun pentru noi toți, iar parcul fotovoltaic de la Teiuş reprezintă încă un pas pe acest drum. Acest parc este doar începutul a ceea ce urmează ca parte a planurilor noastre în România, având un pipeline de proiecte energetice de aproximativ 4GW. Suntem convinşi că, investind în soluții de energie regenerabilă, nu ajutăm doar la diminuarea provocării climatice globale, ci şi la dezvoltarea unor zone şi comunități, ceea ce ne bucură enorm şi ne motivează să continuăm în această direcție”, a declarat Adrian Dobre, country manager România, Eurowind Energy.
Parcul fotovoltaic de la Teiuş este al patrulea proiect de energie regenerabilă dezvoltat de Eurowind Energy în România, compania având 12 parcuri energetice operaționale în Europa cu o capacitate de 100 MW. Celelalte proiecte locale sunt parcurile fotovoltaice de la Halchiu, Măgurele (amândouă construite în anul 2013) şi Pufeşti (construit în anul 2012), fiecare cu o capacitate de 2,03 MW, 3,38 MW, respectiv 1,5 MW, însumând o capacitate de aproximativ 7 MW.
Programat să devină operațional anul viitor, în 2024, parcul fotovoltaic de la Teiuş va fi dezvoltat pe o suprafață de 80 de hectare şi va avea 119.184 de module fotovoltaice, cu o capacitate totală de 70 MW, generând 102,05 GWh pe an. Astfel, noul proiect va putea alimenta anual cu energie electrică până la 30.050 de gospodării. După finalizarea construcției, Eurowind Energy va păstra în proprietatea sa parcul fotovoltaic.
„Noul parc agrovoltaic de la Teiuş va îmbina producția de energie electrică din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) cu agricultura, contribuind astfel la dezvoltarea zonei atât din punct de vedere energetic, cât şi al activităților agricole. 130 de proprietari vor putea folosi în scopuri agricole terenul de 80 de hectare pe care este construit parcul, animalele acestora având acces pentru a păşuna”, se menționează în comunicatul companiei.
Cu un potențial foarte mare de dezvoltare în întreaga lume, conceptul de proiect agrovoltaic presupune utilizarea la comun a aceleiaşi suprafețe de teren atât pentru producția de energie solară fotovoltaică, cât şi pentru agricultură, maximizând astfel resursele disponibile şi contribuind la diminuarea efectelor climatice.
Eurowind Energy are peste 400 de angajați în 15 țări europene şi în SUA, fiind prezent pe piața din România din anul 2011.