« Toate evenimentele

Contorizare inteligentă, rețele inteligente, oameni inteligenți, la Energy Breakfast Club

29 Apr 2015 @ 09:00 - 13:00

Miercuri, 29 aprilie, de la ora 9, la Godot Cafe, din București, Energy Breakfast Club vă propune o nouă întâlnire informală pentru a discuta cu colegii și partenerii câteva dintre soluțiile la îndemână pentru modernizarea și creșterea performanței în domeniul energetic. De această dată vom analiza inclusiv cele mai noi soluții informatice de monitorizare, administrare și transmitere a datelor din sectorul distribuției de electricitate!

Tematică

Vor participa peste 80 de specialiști din domeniu, reprezentanți ai companiilor de distribuție de electricitate, inclusiv reprezentanți ai marilor companii de comunicații și management al datelor active în România. Vor lua parte, de asemenea, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniu, alături de oficiali din cadrul autorităților de reglementare în energie și mediu (ANRE, ANRM, Ministerul Mediului).

Contorizarea inteligentă în distribuția de electricitate din România rămâne încă o promisiune. Avem ținte clare pentru anul 2020 și sume importante angajate în investiții. Implementarea în teren rămâne încă subiect de discuții între companii și reglementatori. Puține informații au răzbătut în piața în legătură cu sustenabilitatea financiară a contorizării inteligente, iar experiențele din alte țări nu sunt cu totul concludente.

  • În ce stadiu se găsește astăzi programul de introducere a contorizării inteligente?
  • Care sunt prioritățile ANRE și în ce fel se întâlnesc acestea cu planurile de afaceri ale marilor distribuitorii?
  • Cum poate fi integrată contorizarea inteligentă în eforturile generale de creștere a eficienței energetică?
  • Ce exemple de bune practici avem?
  • În ce fel se conectează industria energetică cu alte sectoare (IT, software, big data analytics, telecom etc) pentru a transforma contorizarea inteligentă din proiect în realitate?

Aflaţi la Energy Breakfast Club!

Evenimentul este organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: SGS România, SAS România, Emerson – Ridgid Tool Division, ALD Automotive, ATE3, BCR Pensii, Sarto.

Printre companiile invitate se numără ABB, AB Energy Romania, Adrem Invest, ATH Energ, CEZ Romania SA, Emerson Ridge Tools, Enel, EON, Flash Group, GdF, Romelectro, Slow Energy Europe, SGS Romania, Electrica, Schneider Electric, Energobit, Servelect, ISPE, GE Energy, Kapsch, Siemens, CISCO România, AEM Timișoara, Ericsson Telecommunications, Elster Rometrics, Novensys.

Vă așteptăm la Godot Cafe-Teatru

Pentru a doua oară în 2015 Energy Breakfast Club se va desfășura la Godot Cafe-Teatru. Spațiul amplasat pe strada Blănari, la numărul 14, în centrul Bucureștiului, contribuie cu atmosferă interbelică, o scenă și… „cea mai bună cafea din Centrul Vechi”.

harta_godot_cafe_teatru

Ediții viitoare

Eficiență energetică: co-generare și servicii energetice (mai)

Energy Re-Start: finanțare, reglementare și tehnologie (iunie)

The Quest For Energy – Noi reglementări și bune practici internaţionale pentru industria energetică (iulie)

Liberalizarea în energie – oportunități și protecție în fața riscului (septembrie)

Servicii esențiale în industria energetică (octombrie)

Engaging the Romanian Offshore El Dorado (noiembrie)

Participare

Accesul la Energy Breakfast Club este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la [email protected] pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Ediții anterioare

2014 – Privatizări în energie (februarie)

Siguranță și calitate în energie (aprilie)

Energia la Marea Neagră (iunie)

Finanțare pentru dezvoltare în energie (iulie)

Soluții energetice pentru industrie, construcții și comerț (septembrie)

De la MegaWattOră la NegaWattOră (noiembrie)

Reglementare, finanțare și inițiativă pentru eficiență energetică (februarie)

Energy Breakfast Club: Ridgid Innovation Roadshow – echipamente electrice (martie)

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 12.

Evenimente următoare

Nu există evenimente viitoare.