DigitALL 2022
10 Mar 2022 @ 10:00 - 18:00
Pe 10 martie, la Hotel Crowne Plaza, din București, organizăm a treia ediție a celei mai ample conferințe dedicate de Energynomics digitalizării în industria energetică din România, reunind companii și experți din energie, IT și mediul financiar: DigitALL 2022. Continuând reușita edițiilor anterioare – DigitALL 2020 și DigitALL 2021 – Energynomics va reuni pentru o zi cei mai influenţi decidenţi din trei industrii din ce în ce mai interconectate, pentru o discuție despre tendințele și proiectele anului 2022 în lumea digitală cu impact asupra industriei energetice.
Conferința DigitALL 2022 este concepută să ofere o platformă utilă de comunicare și conectare pentru responsabilii de IT&C și pentru alți factori de decizie la nivel înalt din organizații de top din domeniul energiei, IT și al serviciilor financiare. Participanții vor lua parte la dezbateri moderate pentru un schimb de cunoștințe și intuiții cu liderii și experții din industrie cu privire la oportunitățile și provocările pe care le implică transformarea digitală în diverse domenii economice.
DigitALL 2022 va aduce la un loc peste 20 de vorbitori – înalţi oficiali din Guvern şi din autorităţile relevante, manageri de top ai marilor companii, reprezentanţi avizaţi ai asociaţiilor profesionale, experţi români şi străini din mediul academic şi universitar. Conferința din 24 februarie va lansa o nouă serie de conferințe regionale pentru Digitalizare și Eficiență energetică, în al 6-lea an de campanie de informare dedicată acestor teme.
DigitALL 2022 este organizat de Energynomics, în parteneriat cu reputate organizații precum CIO Council, BusinessMark și cu susținerea partenerilor noștri: ACE – Industrial Software Solutions, Eaton Electric, Nova Power & Gas, Procesio, SAS Romania, Safetech Innovations, Siemens România.
CITEȘTE ARTICOLUL-SINTEZĂ DE DUPĂ DIGITALL 2020!
CITEȘTE ARTICOLELE PUBLICATE DUPĂ DIGITALL 2021!
La DigitALL 2022 vom pleda pentru convergența necesară, pentru că este inevitabilă, a mai multor domenii economice într-o lume conectată, virtuală, bazată pe date, a realităților digitale. Dincolo de comunicarea prin intermediul platformelor digitale, suplinind imposibilitatea întâlnirilor fizice, toate sectoarele și activitățile economice importante – printre care energia, finanțele, transportul, comunicațiile – avansează către realități digitalizate care fac ca frontierele sectoriale să se estompeze și invită la abordări similare în toate domeniile.
Vom aborda cele mai actuale subiecte ale momentului pentru economiile din România și din regiune, în 3 sesiuni plenare, pentru o evaluare competentă a tendințelor, liderilor, soluțiilor și sinergiilor pentru industrie, municipalități și fiecare dintre noi. DigitALL 2022 își propune să ofere tuturor celor interesați – Guvern, Parlament, autorități publice locale, autorități de reglementare, parteneri externi – un teren comun pentru demersurile viitoare.
AGENDA tentative
09:30-10:00 ÎNREGISTRAREA PARTICIPANȚILOR și TESTE TEHNICE
10:00-10:05 Cuvânt de deschidere din partea organizatorilor
10:05-10:20 Invitat special – Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților (mesaj înregistrat)
10:20-11:45 SESIUNE PLENARĂ 1 – Digitalizare pentru creșterea eficienței
Instrumentele digitale reprezintă, de mulți ani, punctul central pentru multe organizații din mediul privat, datorită potențialului lor de a accelera procesele, de a crește calitatea și productivitatea muncii, de a capitaliza la maximum o capacitate de comunicare și analiză tot mai puternice. Sectorul public începe abia acum un proces de digitalizare pe scară largă, dispus în fine să ia în considerare tehnologii și concepte precum 5G, cloud, analiza seturilor mari de date, inteligența artificială și învățarea automată, confidențialitate și protecția datelor, soluții de tip block chain, RPA-uri etc. Care dintre noile tehnologii digitale fac deja parte din industria energetică? Unde este cea mai mare nevoie de intervenția autorităților pentru ca asemenea tehnologii să devină componente de bază în sectorul energetic?
- OANA BUCUR, Leader Task Force Digitalization, FPPG
- GABRIEL TACHE, Country Sales Manager, Eaton Romania (online)
- COSMIN GHIȚĂ, Director Direcția DIGITALIZARE ȘI INOVARE Distribuție Oltenia
- MIRCEA BICA, CTO Nova Power & Gas
- LIVIU DRĂGOI, Sales Manager ACE Industrial Software Solutions
11:45-12:10 PAUZĂ DE CAFEA ȘI SOCIALIZARE
12:10-12:30 Invitat special – Yugo Neumorni, președintele CIO Council
12:30-13:50 SESIUNE PLENARĂ 2 – Digitalizare pentru creșterea siguranței
Pandemia a pus într-o nouă lumină automatizarea/digitalizarea în industrie și administrație pentru că a ca aproape toate activitățile curente să se desfășoare de la distanță pentru a reduce riscurile de sănătate. Instrumente digitale permit și încurajează manevrarea de la distanță și în siguranță a seturilor mari de date, a echipamentelor, precum și implementarea rapidă a deciziilor. În același timp, there is no cyber without security! A crescut relevanța IoT anul trecut în România? Cum pot fi folosite tehnologii precum 5G, senzori și soluțiile de calcul de vârf (edge computing) în timp real pentru performanțe operaționale și financiare sporite? Care este rolul și locul sistemelor de securitate cibernetică în organizațiile industriale moderne? Care sunt nevoile de siguranță specifice industriei energetice? Ce modele de comportament și abordare pot fi preluate din alte industrii?
- ANDREI COVATARIU, Member of the Task Force on Digitalization in Energy, United Nations Economic Commission for Europe
- AUGUSTIN IONESCU, Head of Digital Grid Smart Infrastructure, Siemens România
- THEODOR LIVINSCHI, founder partnerg-i
- DANIEL PISARU, Chief Commercial Officer Safetech Innovations
13:50-14:20 Hands-on approach MARINEL STĂNILĂ, Information Security Advisory Manager, Safetech Innovations
14:20-15:00 PAUZĂ DE PRÂNZ ȘI SOCIALIZARE
15:00-16:20 SESIUNE PLENARĂ 3 – Digitalizare pentru decizii mai bune
Pe măsură ce companiile din industria energetică încearcă să se modernizeze și să rămână relevante într-o perioadă de tranziție pe toate planurile, instrumentele digitale joacă deja un rol cheie în a ajuta firmele de toate tipurile și toate dimensiunile să adopte noi modalități de a face afaceri. Intrarea în procesul de transformare digitală este o decizie de luată la cel mai înalt nivel și se desfășoară mai bine atunci când există o abordare clară implementată, comunicată și monitorizată clară de sus în jos. În ce fel s-a schimbat mediul de lucru în companiile din energie odată cu apariția instrumentelor digitale? Care este relevanța instrumentelor digitale în tranziția energetică? A crescut interesul față de sistemele de analiză care să transforme în înțelegere volumele imense de date avute la dispoziție? Care este rolul inteligenței artificiale în luarea deciziilor? Cum integrează și dezvoltă companiile energetice cererea pentru noile tehnologii? Cât de aproape sunt companiile energetice de visul vizibilității în timp real?
- MIRCEA MODRAN, CIO Electrica (online)
- MIHAI DÂRZAN, CEO Ringhel
- HORIA TODORAN, General Manager Bosch Rexroth Sales (online)
- FLORIN RĂDUCU, Senior Account Executive, SAS Romania
16:20-16:30 Invitat special Ian Barkin, Entrepreneur, Founder, Investor, LinkedIn Learning Instructor, and Speaker on all things ‘Future of Work’ (online)
16:30-16:45 Concluzii
Teme
- Tendințele anului 2022 în lumea digitală
- Agenda digitală europeană pentru energie
- Dezvoltarea unei infrastructuri europene de partajare a datelor pentru energie
- Colectarea și standardizarea datelor în spațiile europene de date și guvernare
- PNRR – impactul asupra digitalizării energiei, finanțelor și administrației publice
- AI, automatizarea, învățarea automată și robotica schimbă peisajul afacerilor
- Procese de afaceri îmbunătățite bazate pe software automatizat
- Provocări în implementarea Cyber Defense pentru organizații mari
- Securitate cibernetică pentru SCADA și sisteme de control industrial
- Tehnologia block chain – îmbunătățirea/schimbarea/inventarea afacerilor
- Forța de muncă în lumea digitală: oameni și roboți
Parteneri strategici
Parteneri
Evenimente următoare
Nu există evenimente viitoare.