« Toate evenimentele

energynomics Awards 2019 – 4 decembrie, București

04 Dec 2019 @ 18:30 - 22:00

La final de 2019 vă invităm la a  7-a ediţie a Galei premiilor pentru energie organizate de energynomics.ro! Evenimentul fanion al energynomics.ro va reuni pe 4 decembrie peste 200 de înalți reprezentanți ai celor mai importante și mai dinamice companii din industria energetică românească. energynomics Awards este un concept original şi o şansă unică de a întâlni, de a discuta şi de a sărbători alături de colegi din branşă – fie ei parteneri sau competitori din industria energetică.

Cea de-a șaptea ediție a Galei premiilor pentru energie organizate de energynomics.ro va pune punct agitației de peste an din mediu de afaceri, pentru a deschide sezonul de vacanță și a da startul la noi planuri ambiţioase pentru anul 2020!

Încă o dată în spațiul sofisticat de la Centrul Militar Național, din București, vom indica spre marii performeri ai anului. Toate sectoarele – energie electrică, petrol şi gaze, energii regenerabile, energie termică, minerit și toate temele – eficiență energetică, energie inteligentă, fuziuni şi achiziţii, investiții, vor fi puse într-o lumină corectă și echilibrată.

v

v

v

energynomics Awards se bucură de susținerea și încrederea celor mai reputate instituții și asociații profesionale din domeniul energetic autohtonProiectul energynomics Awards este în cea mai mare măsură autofinanțat, propus și organizat de Wing Media Energy Consulting, prin energynomics.ro și partenerii săi: Electrica SA, Enevo Group, EximBank, Eximprod, Hidroelectrica, MET România Energy, Nuclearelectrica,  OMV Petrom, ROPEPCA, Ridgid-Emerson, Romgaz, Stratum Enclosures, Transelectrica, Transgaz, Valvis Holding.

Partenerii strategici ai energynomics Awards 2019 sunt: ACUE, ARBIO, AFEER, AIIR, ARPEE, CNR-CME, EFdeN, EPG, FPPG, PATRES, ROEC, ROPEPCA, RPIA, RWEA, RBSTA.

Partenerii media ai energynomics Awards 2019 sunt: BusinessMark, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, Bursa.ro, Ambasada Austriei – Secția Comercială, Media Consulta International, Radio România Actualități

 

Partener monitorizare: Klarmedia

Băuturi oferite de Domeniile Sâmbureşti, Aqua Carpatica, Crama Histria.

Participare

Accesul la competiție este liber și gratuit pentru oricare companie care activează în domeniul energetic românesc, indiferent de mărime, sector de activitate sau structură a acționariatului. Pentru o listă cu cele mai frecvente întrebări legate de energynomics Awards 2019  vizitaţi pagina special actualizată cu cele mai noi informaţii.

Din 2013, gala energynomics Awards își asumă ca rol principal să ofere comunității energetice din România modele de succes, repere aspiraționale și studii de caz din partea unor organizații și personalități excepționale.

v

v

v

Totodată, premiile energynomics își propun să scoată în evidență reușitele din domeniul energetic, pentru o mai bună vizibilitate în fața partenerilor de afaceri și a publicului larg.

Vorbitori

  • Virgil Popescu, ministrul Economiei – invitat
  • Cristian Bădescu, Reprezentant Special pentru Securitatea Energetică, MAE – confirmat
  • Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) – confirmat
  • Nicolae Turdean, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale din România (ANRM) – confirmat
  • Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței – confirmat

Juriul

Pentru selectarea câştigătorului, juraţii vor examina fiecare candidatură pe baza a trei principii fundamentale:

SUCCES – candidaturile trebuie să poată proba reușita comercială în sectorul de activitate al companiei respective
IMPACT – candidaturile trebuie să aibă un impact cuantificabil asupra sectorului energetic, asupra comunității sau economiei în ansamblu
INOVAȚIE – candidaturile trebuie să poată proba introducerea în sectorul energetic românesc a unor produse/servicii/practici de busines inovative care contribuie la dezvoltarea sănătoasă a afacerilor

Calendarul competiţiei

05 octombrie – 05 noiembrie – Colectarea proiectelor candidat

10 noiembrie – Proiectele sunt transmise Juriului. Juraţii pot cere informaţii suplimentare

15 noiembrie – Juriul primește informaţiile suplimentare

21 noiembrie – Juriul stabilește proiectele câștigătoare

4 decembrie – Gala de înmânare a premiilor și a statuetelor energynomics.ro Awards 2019

Petrol și gaze, regenerabile, electricitate și termoficare, producători sau distribuitori, furnizori de servicii sau echipamente, tineri şi seniori, cu toții sunt bine veniți la Gala energynomics Awards 2019, locul unde recunoaștem și sărbătorim reușita și bunele practici de peste an, în sectorul energetic din România.

Pentru a te înscrie între participanți, pentru a beneficia de această expunere premium și – de ce nu? – pentru a câștiga unul dintre premii, scrie-ne pe office at energynomics.ro.

Premii și categorii

Premiile energynomics se acordă anual, începând din 2013. Premiile au un caracter simbolic și nu sunt însoțite de o recompensă financiară. Premiile își propun să promoveze abordările, ideile și oamenii care au avut realizări deosebite ce pot fi înscrise într-una dintre categoriile de mai jos:

Responsabilitate socială

Premiul recompensează compania care a avut cel mai important impact asupra comunității în care activează (donații, sponsorizări, responsabilitate față de mediu, alte forme de CSR).

Eficiență energetică

Premiul recompensează compania care a implementat un proiect remarcabil de eficiență energetică la nivel național sau local, prin reducerea consumului de energie obținută, prin impactul favorabil asupra business-ului și mediului înconjurător, prin finanțarea atrasă și prin calitatea comunicării proiectului ca reper și model de bună practică.

Tranzacția anului

Premiul recompensează compania care a reușit cea mai importantă procedură de achiziție/preluare/fuziune/farm-in/farm-out. Printre criteriile de analiză: mărimea și impactul operațiunii (raportat la mărimea inițială a companiei), perspectivele de dezvoltare ale companiei rezultate, gradul de inovație.

Finanțarea anului

Premiul recompensează compania/companiile care au reușit cea mai inventivă și de impact finanțare pentru sectorul energetic din România. Printre criteriile de analiză: structura acordului de finanțare, impactul asupra companiei finanțate, creșterea de afacere anticipată, beneficii pentru acționari.

Premiera anului

Premiul recompensează compania care a venit cu cea mai interesantă noutate în acest an: nou intrată în România, extindere de domeniu, nou proiect de amploare, tehnologii neutilizate până în prezent.

Managerul anului

Premiul recompensează cel mai inventiv, inspirațional și de impact manager din sectorul energetic românesc. Printre criteriile de analiză: managerul a probat capacități de leadership, a contribuit la creșterea companiei, a introdus și aplicat strategii de business inovative.

Premiul pentru întreaga carieră

Premiul recompensează o personalitate a industriei energetice din România (capacități de leadership, contribuții la dezvoltarea companiei, a introdus și aplicat strategii de business inovative, a creat școală).

Premiul pentru reușite extraordinare

Premiul recompensează compania care s-a remarcat printr-o reușită punctuală, cu mare impact, care a atras atenția și a devenit reper în cadrul industriei, pe parcursul ultimului an.

Premiul “Mihnea Constantinescu” pentru excelență în serviciul public

Premiul se acordă unei personalități care demonstrează la cel mai înalt nivel devotamentul, eficiența și eficacitatea eforturilor în serviciul public, care contribuie la creșterea gradului de informare a publicului, cu performanțe deosebite în administrația publică sau în promovarea de politici publice și legislație, relevante pentru domeniul energetic.

Tânărul profesionist în energie

Această categorie este deschisă tinerilor profesioniști din România – sub 35 de ani – cu până la 10 ani de experiență în industria energetică. Recompensează activitatea şi reuşitele probate în anul 2018, cu relevanţă în energetica românească şi regională.

Evenimente următoare

Nu există evenimente viitoare.