O&G – Ce merge, ce putem face să meargă mai bine (18 noiembrie)
18 Nov 2020 @ 10:00 - 13:00
Miercuri, 18 noiembrie 2020, între orele 10:00 și 13:00, Energynomics vă propune o întâlnire pentru a descoperi ce funcționează în prezent în industria de petrol și gaze din România și care sunt soluțiile pe care le au la îndemână companiile care activează în acest domeniu!
Mari proiecte de exploatare și producție a hidrocarburilor întârzie să fie demarate. Cu toate acestea, sunt câteva proiecte importante în desfășurare, atât onshore, cât și offshore, iar marii jucători continuă să investească pentru a menține nivelul producției, pe cât posibil. Cele mai vizibile acțiuni din acest an au legătură cu investițiile în dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție, unde pe lângă giganții Transgaz, Delgaz Grid și Distribuție Rețele, companii mai mici au început să concretizeze proiecte relevante la nivel local. În segmentul de distribuție, continuă instalarea de contoare, precum și a altor instalații menite să crească siguranța și să ajute la reducerea consumurilor.
Piața liberalizată a creat posibilitatea ca nume noi să apară în clasamentele furnizorilor, cu abordări și politici diferite. Între acestea, pachetele comerciale integrate, cu accent pus pe energiile regenerabile, sunt cele mai vizibile.
La final de 2020, tragem linie: Ce merge în industria de petrol și gaze? Ce ar putea să meargă mai bine?
SPEAKERI
TEME
- Extinderea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale
- Valorificarea zăcămintelor mature: de la monitorizare și optimizare, la conversie și dezinvestire
- Integrarea resurselor de energie regenerabilă în lanțul valoric al industriei de petrol și gaze
- Digitalizare pentru creșterea performanței – cât putem face în cadrul legislației actuale
- Care segment al pieței de petrol și gaze este mai atractiv pentru noi jucători
Vor fi prezentate exemple demonstrative, iar vorbitorii invitați vor răspunde la întrebările lansate în cadrul sesiunii LIVE.
VIDEO conferința se va desfășura în limba română, fără traducere.
PARTICIPARE
Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe. Vă puteți înregistra AICI.
Această conferință este organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor noștri: Chinook Consulting Services, CIS Gaz, FPPG.
Evenimente următoare
Nu există evenimente viitoare.