Proiectul Hidrogen – primii pași în România
26 Apr 2022 @ 10:00 - 14:00
Marți, 26 aprilie 2022, de la ora 10:00, Energynomics vă propune o conversație ONLINE pentru a descoperi care sunt primele proiecte dedicate hidrogenului în România și ce soluții tehnologice ar putea adopta!
Proiectul Hidrogen – România avansează rapid. Cu bugete deja programate în PNRR și cu angajamente publice din partea unor mari actori în mediul privat, primele proiecte de hidrogen ar putea apărea în următoarele luni.
Chiar înainte ca România să adopte strategia națională pentru hidrogen, Fondul de modernizare ar putea sprijini inițiativele care să transforme valorificarea energetică a hidrogenului din teorii științifice în proiecte viabile din punct de vedere comercial.
Parte a unei rețele dinamice de companii globale, centre de cercetare și consorții trans-naționale – Alianța europeană pentru hidrogen – România are șansa redesenării sistemului său energetic pentru a-l pregăti pentru viitor; un viitor construit în jurul energiilor regenerabile și al sistemelor de stocare și conversie pe scară largă, pe baza infrastructurii existente și a resurselor naturale proprii.
Ne propunem să aducem împreună toate perspectivele necesare pentru a înțelege care sunt oportunitățile momentului în Proiectul Hidrogen!
PARTICIPARE
Accesul la conferinţă este deschis tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe. Vă puteți înregistra AICI.
Această conferință este organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Electroservice RB, Horváth, Linde Gas, Solar Turbines.
Teme
- Care este stadiul strategiei României pentru hidrogen?
- Care sunt șansele dezvoltării unui lanț valoric al hidrogenului (pentru energie) în jurul României?
- Cum susțin politicile europene proiectele energetice pe bază de hidrogen?
- Cât de pregătită este România pentru valorificarea hidrogenului ca resursă energetică?
- Surse de hidrogen: petrochimia, agrochimia, producție pe bază de regenerabile, energie nucleară, gaze naturale, cărbune
- Care este impactul potențial al sistemelor de electroliză asupra rețelelor de energie electrică?
- Stocarea și transportul hidrogenului; rolul marilor companii de gaze naturale
- Mobilitatea pe bază de hidrogen – infrastructură și vehicule
- Utilizarea hidrogenului în industrie
- Proiecte pe hidrogen – ce se poate face, ce s-a făcut deja
Parteneri strategici
Parteneri
Evenimente următoare
Nu există evenimente viitoare.