Ministerul Finanțelor (MFP) a operat o modificare care i-a controversat pe unii specialiști. Imediat după promulgarea legii care elimina supraacciza pentru combustibili, MFP a majorat nivelul accizelor clasice cu aproximativ 9%, motivând majorarea prin indexarea cu inflația.
”Pentru ca lumea să nu înceapă anul cu știri contradictorii. După ce legea care elimina supraacciza a fost promulgată, MFP a recalculat nivelul accizei care să țină cont de legea promulgată și de articolele 342 și 442 din Codul fiscal. Cele două articole actualizează acciza în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum publicat de INS”, susține ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Odată cu eliminarea supraacizei, prețul combustibililor la pompă ar fi trebuit să scadă cu circa 45 de bani pe litru, însă transmisia în piață, în urma majorării accizei clasice, a avut loc la un nivel de 32 de bani.
Majorarea accizei are loc în contextul în care nivelul minim admis pe plan european ar fi fost încălcat de România. Parlamentul adoptase încă de la mijlocul lunii decembrie un nivel nou pentru 2020 al accizelor clasice, însă MFP a considerat că nu se înscrie indexului corect de inflație.