Acasă » Interes general » VLER devine FEL România, continuă să susţină tinerii profesioniști din energie

VLER devine FEL România, continuă să susţină tinerii profesioniști din energie

energynomics

VLER se aliniază programului Future Energy Leaders (FEL),  ca urmare a unui proces complex de rebranding, și devine FEL România, marcând astfel direcția strategică de cooperare internațională pe termen lung și deschiderea față de oportunitățile globale, potrivit unui comunicat remis energynomics.ro.

FEL România este un program inițiat și coordonat de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) și face parte din Comunitatea globală Future Energy Leaders, dezvoltată de World Energy Council. ”Misiunea noastră este să integrăm tinerii profesioniști în activitățile CCNR-CME și să creăm oportunități de promovare a membrilor la nivel internațional. Valorile noastre rămân viziunea, diversitatea, responsablitatea, autenticitatea, sustenabilitatea, creativitatea și încrederea”, afirmă George Constantin, Președinte al Board-ului și Manager Program FEL România.

Potrivit reprezentanților FEL România, direcțiile strategice trasate de Board pentru următorii ani se referă la:

  • Comunitatea de membri – recrutarea continuă de tineri profesioniști din energie sau domeniile conexe, integrarea noilor membri și consolidarea structurii FEL Romania;
  • Grupele de studii – conlucrarea pentru a deveni a voce puternică, relevantă și obiectivă în energie la nivel global;
  • Cooperarea internațională – schimbul de informații și experiență cu Comunitățile FEL din Europa, sprijinirea înființării Comunităților FEL în țările în care aceste programe nu există și promovarea bunelor practici ale partenerilor locali și sponsorilor în afara granițelor;
  • Parteneriate – stabilirea de interacțiuni cu jucătorii relevanți din energie și mediile asociate, de la Ministere, Universități și ONG-uri la parteneri media și sponsori.

FEL România este formată din 29 de membri din sectoare profesionale variate și activează, în principal, în industrie, în cadrul a peste 20 de companii sau organizații din București, Timișoara, Arad, Târgu-Jiu și Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *