Consumul de energie per gospodărie depinde de o serie de variabile cum sunt dimensiunea locuinței, localizarea, materialele de construcție utilizate, numărul de persoane care locuiesc în gospodărie, numărul, puterea și frecvența utilizării aparatelor electrice. Astfel, se aplică principiul conform căruia cu cât mai mare și mai veche e locuința, cu cât mai multe persoane sunt în gospodărie și cu cât mai vechi și mai multe aparate sunt utilizate – cu atât consumul de energie va fi mai mare.
Conform INS, consumul de energie în România a crescut cu +7,9% în 2021, față de 2020. Au fost înregistrate plusuri în toate activitățile economice, dar cel mai semnificativ a fost cel generat de consumul populației. Ca pondere în totalul consumului final energetic, consumul populației și-a păstrat primul loc (34,5%), urmat de transporturi și industrie, cu 27,5% respectiv 27,1% – SURSA1, SURSA2, SURSA3.
Găsiți detalii despre cum să citiți contorul, în funcție de tipul pe care îl aveți instalat pe site-ul dedicat www.autocitiri.ro!
În 2022, pe primele opt luni, pe fondul creșterii fără precedent a prețurilor energiei, consumul final de energie electrică a fost de 35.151,9 milioane kWh, cu 5,3% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 4,5%. Iluminatul public a înregistrat o creștere cu 3,8%, iar consumul populației a scăzut cu 7,7%, chiar dacă prețul a fost plafonat. Oamenii au fost mult mai atenți cu cât consumă. Eliminarea risipei de energie este o acțiune firească și foarte utilă indiferent de cât ne costă utilitățile. Resursele de energie convenționale sunt poluante și vor fi înlocuite treptat de surse de energie curate.
Marii consumatori de energie din interiorul casei
Există multe moduri prin care putem reduce consumul de energie în casele noastre. Primul pas este să înțelegem care aparate folosesc cea mai mare putere, apoi să găsim modalități de a optimiza modul în care le folosim. Încălzirea și răcirea camerelor, precum și sistemul de încălzire a apei reprezintă aproape 80% din consumul de energie casnic. Energia electrică utilizată pentru iluminat și majoritatea aparatelor electrice reprezintă 14,5% (aceasta exclude utilizarea energiei electrice pentru alimentarea sistemelor principale de încălzire, răcire sau gătit), în timp ce proporția utilizată pentru încălzirea apei este puțin mai mare, reprezentând 15,1% – SURSA.
În bucătărie, frigiderul este unul dintre aparatele electrocasnice cu un consum anual ce poate varia de la 170 la 500 kWh, în funcție de clasa energetică. Plita cu inducție consumă peste 200 kWh/an. Mașina de spălat ajunge la un consum aproximativ de 270 kWh anual, iar uscătorul de rufe între 200 și 500 kWh. În sufragerie, televizorul produce cel mai mare consum anual, de peste 400 kWh, pentru 4 ore de funcționare zilnică. Pentru echipamentele care nu pot fi deconectate de la energia electrică, precum frigidere sau congelatoare, este indicat să fie achiziționate modele cu eficiență energetică ridicată, de clasă A. Ponderea economiilor realizate, dar și diminuarea impactului negativ asupra mediului, sunt argumente clare pentru înlocuirea aparaturii electrocasnice uzate.
Economia la energie înseamnă controlul consumului fără diminuarea confortului, iar consumatorii trebuie să știe că pot face acest lucru prin gesturi simple, la utilizarea de corpuri de iluminat și electrocasnice cu un consum redus de energie, până la proiecte mai ample și mai costisitoare, precum izolarea termică a locuinței sau montarea de panouri fotovoltaice.
Cum monitorizăm consumul de acasă?
Cunoașterea consumului de energie electrică al aparatelor din locuință este întotdeauna primul pas către economisirea energiei electrice. Înainte de a începe să reducem energia electrică, este foarte important să măsurăm consumul de energie electrică al tuturor aparatelor conectate.
O modalitate rapidă de a afla datele de consum este aceea de a utiliza wattmetrele. Acestea sunt niște prize inteligente ce permit stabilirea cantității de energie electrică consumată de un echipament într-o anumită unitate de timp și calcularea costului acesteia, în funcție de tarifului specific pentru 1 kWh.
Dar cel mai bun mod de a ține sub control consumul de energie sunt datele de la contor. Prin citirea lunară a indexului de consum și transmiterea acestuia către furnizorul cu care aveți contractul, veți plăti energia consumată efectiv, nu cea estimată, iar regularizările vor fi modice. Cunoașterea datelor de consum de energie ajută la evaluarea costurilor, la planificarea lor și, dacă e cazul, la reducerea risipei de energie. Energia pe care nu o consumăm sau pe care o economisim este resursa cea mai importantă pe care o avem la îndemână, nu numai pentru a optimiza costurile din facturi, ci și pentru a proteja mediul înconjurător.