Ministerul Mediului a lansat ghidul de finanţare a Programului de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice şi hibrid. Documentul permite ca primăriile, instituţiile publice şi agenţii economici să dezvolte proiecte pentru puncte de alimentare pentru autovehiculele electrice. Dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2016, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Pentru anul 2016 este disponibilă suma de 70 milioane lei care va acoperi instalarea a circa 840 de staţii de încărcare.
6.000 de puncte de alimentare instalate în reţea, până în anul 2020
„Programul „Infrastructură de alimentare verde” […] pune bazele viitoarei reţele naţionale de puncte de alimentare pentru autovehiculele electrice din România. Programul a fost conceput că unul multianual, cu o ţintă indicativă de 6.000 de puncte de alimentare instalate în reţea, până în anul 2020. Acesta este finanţat prin AFM şi beneficiază, pentru anul 2016, de suma de 70 milioane lei, suma care va acoperi instalarea a circa 420 de staţii de încărcare cu putere normală şi alte 420 de staţii de încărcare rapidă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.
Programul „Infrastructură de alimentare verde” este destinat persoanelor juridice, respectiv: primăriilor din localităţi cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituţiilor publice şi agenţilor economici din astfel de oraşe dar şi agenţilor economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale.
Fiecare dintre aceşti beneficiari poate aplică la AFM pentru instalarea de puncte de încărcare şi poate beneficia de finanţarea a 80% din costurile unui astfel de proiect. Suma maximă pe care o poate solicită o primărie, instituţie publică sau un agent economic este de 900.000 de lei – aproximativ 200.000 de euro.
Programul permite instalarea atât a punctelor de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kW curent alternativ, cât şi a celor cu putere înalta, mai mare de 22 kW curent continuu. Pentru o priză cu încărcare normală (de circa 4 ore), AFM a stabilit în concordanţă cu nivelul pieţei o suma maximă decontabilă de 2.500 de euro, iar pentru una cu încărcare rapidă (sub 1 oră) o suma de 35.000 de euro. Astfel, din suma maximă alocată unui solicitant de grant, se pot instala (aproximativ 200.000 de euro) 4 prize de încărcare rapidă şi alte 24 cu încărcare normală.
Amplasamentele avute în vedere pentru dotarea cu încărcătoare electrice sunt parcările publice, parcări destinate sau care deservesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituţii publice, centre comerciale, unităţi hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcări cu acces direct la autostrăzi, drumuri naţionale sau europene.
„Vrem că pe măsură ce punctele de încărcare vor fi finalizate să le actualizăm într-o harta on-line pe care orice şofer să o poată consulta înainte de a pleca spre orice destinaţie. Suntem convinşi că imediat ce reţeaua va fi activă şi va permite traversarea României de la un capăt la altul, cu o maşină 100% electrică, cu costuri de sub 50 de lei, acest mod de transport va deveni o opţiune importantă pentru mult mai mulţi români”, a declarat Cristiana Pască Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.