Acasă » Evenimente » Nu rata! » Finanţarea anului – candidaturile anului 2015 la Energy Evolution

Finanţarea anului – candidaturile anului 2015 la Energy Evolution

27 noiembrie 2015
Evenimente
energynomics

Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2015 la premiile Energy Evolution, cu secțiunea Finanţarea anului. Doar unul dintre proiectele de mai jos va fi recompensat în cadrul Galei din 3 decembrie. Fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită însă respectul nostru și o promovare cât mai largă.

CEZ Distribuție

Credit sindicalizat de 154 de milioane de euro

CEZ Distribuție participă la competiția pentru Finanțarea Anului cu reușita contractării unui credit sindicalizat de aproximativ 154 de milioane de euro obținut de la BERD, ING, City Bank și Societe Generale pentru investiții în rețeaua de distribuție de electricitate.

Citibank, ING Bank și Societe Generale au participat cumulat cu aproape 90 de milioane de euro în lei, iar partea care revine BERD echivalează cu 64 de milioane de euro. Împrumutul reprezintă prima finanţare sindicalizată pe termen lung în monedă locală acordată de către BERD unei companii din România.

Pe piața finanțărilor corporative locale, creditul sindicalizat obținut de către CEZ Distribuție este printre cele mai mari din acest an. Investițtiile planificate cu sprijinul acestei finanțări vizează implementarea unor măsuri pentru reducerea pierderilor din rețea, eficiența energetică și contorizare inteligentă. Beneficiile imediate ale investițiilor vor include operarea optimizată a rețelei și continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Finanțarea se referă la investiţiile din 2015-2016 în reţeaua de distribuţie, al căror scop este reducerea costurilor, îmbunătăţirea eficienţei, instalarea de contoare inteligente, restructurarea balanţei contabile pentru optimizarea structurii capitalului și asigurarea de capital de lucru.

KMG International

Credit sindicalizat de 360 de milioane de dolari

KMG International NV propune pentru premiul Finanțarea Anului contractarea unei facilități de credit în valoare de 360 de milioane de dolari reușită de companiile grupului pentru refinanțarea unor credite existente și pentru acoperirea nevoilor generale de finanțare.

Facilitatea este una de tip revolving multivalută, are o maturitate de 3 ani, și a fost contractată de la un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română, în calitate de Coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala București, Raiffeisen Bank SA și UniCredit Țiriac Bank SA.

Facilitatea va fi utilizată de Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading și KMG Rompetrol; cuprinde două tranșe, o facilitate de credit revolving și o tranșă ce poate fi utilizată sub forma unor facilități auxiliare.

OMV Petrom

Credit sindicalizat de 1 miliard de euro

OMV Petrom candidează la Finanțarea Anului cu reușita unui credit sindicalizat în valoare de 1 miliard de euro, record absolut pentru o companie locală pe piața finanțărilor corporative. 17 bănci au acordat creditul în lei, euro și dolari.

Creditul sindicalizat este destinat finanțării operațiunilor curente și refinanțării unui împrumut de 930 de milioane de euro contractat în 2011. Aranjorii principali – BRD, SocGen și UniCredit Bank Austria AG și-au luat fiecare expuneri de peste 100 de milioane de euro în noul împrumut.

Noua facilitate de tip revolving este acordată de către un grup de 17 bănci locale și internaționale. Cea mai mare parte a banilor vin de la băncile străine, o cotă mai mică având din tranzacție băncile locale, epicentrul tranzacției fiind Londra. Împrumutul are o maturitate de 5 ani cu posibilitate de prelungire încă doi ani consecutivi, deci scadent până în mai 2022, și este destinat înlocuirii unei linii de credit sindicalizate în valoare de 930 de milioane de euro contractate în noiembrie 2011 și neutilizate până acum.

Oscar Downstream

Investiţii în dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi distribuţie

Strategia Oscar Downstream urmăreşte expansiunea şi consolidarea poziţiei pe piaţa românească în urma finanţării cu 25 de milioane de euro a proiectelor de infrastructură în capacităţile de depozitare şi de distribuţie pe întreg fluxul până la clientul final.

Cea mai importantă componentă a investiţiei de 25 de milioane de euro pe un termen de 3 ani este modernizarea depozitelor proprii şi construirea de la zero a 4 depozite de tip Greenfield pentru a ajunge la o capacitate totală proprie de depozitare de aproximativ 50.000 mc în 2016, respectând cele mai înalte standarde din domeniu.

Implementarea strategiei a început în 2013 prin achiziţionarea depozitului de la Fundulea, urmat de inaugurarea unui depozit propriu la Şercaia (Braşov) în 2014, extinderea pe o nouă divizie de business cu un pachet de servicii dedicate agriculturii, creşterea flotei proprii de distribuţie de produse petroliere, creşterea reţelei proprii de vânzare, deschiderea celui de-al doilea depozit la Zădăreni (Arad) şi introducerea benzinei în portofoliul de produse, în 2015. Urmărim că până la sfârşitul anului 2015 să finalizăm lucrările la depozitul de la Ocna Mureş şi să deschidem 4 noi staţii care să completeze reţeaua proprie dedicată clienţilor corporate, urmând că în 2016 să finalizăm cel de-al 4-lea depozit Greenfield la Român şi retehnologizarea / modernizarea şi extinderea depozitului de la Fundulea.

_________________________________

Opt buni cunoscători ai industriei energetice din România s-au reunit în Juriul celei de-a treia ediții a premiilor Energy Evolution și își vor exprima opțiunile online.

A treia Gală a premiilor pentru energie organizate de energynomics.ro vine cu o noutate față de edițiile din  2013 şi 2014 – expoziţia Evolution de tehnologii şi soluţii pentru energie, organizată în cadrul evenimentului din 3 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *