Dacă EnergoBit a fost implicată în primul val al regenerabilelor în proiecte de circa 2 GW, în momentul de față a obținut ATR-uri (avize tehnice de racordare la rețea) de circa 2.7 GW, urmând ca în luna următoare să se atingă pragul de 3GW, a spus Florin Pop, General Manager EnergoBit, în cadrul Energy Strategy Summit 2022, un eveniment organizat de Energynomics.
”Valul 2 a început deja. O parte din aceste lucrări sunt deja în execuție. Multe proiecte au ajuns la faza ready-to-build (gata de construcție) și ne așteptăm ca în T3-T4 foarte multe proiecte să ajungă pe piață. Avem în lucru proiecte mari care însumează circa 6 GW. Iar la capitolul proiectelor mici, avem peste 100 de proiecte mici spre medii pentru care s-au depus deja dosarele de finanțare”, a mai spus el.
”EnergoBit este un grup privilegiat, fiind implicat în mai multe zone, complexe, ale proiectelor: zona de proiectare, producție a echipamentelor energetice, antreprenoriat, în zona de smart, în zona de mentenanță, fiind implicați atât în proiecte mari, cât și în proiecte mici”, a afirmat el.
”Antreprenorii din România își doresc stabilitate legislativă și predictibilitate și, dacă acestea există, sunt deschiși să facă investiții. Ne dorim, în același timp, și directorii și antreprenorii, un dialog între toate părțile implicate…Ar trebui, însă, să avem mai mult curaj. Mulți antreprenori din străinătate cred că au mai mult curaj decât cei autohtoni: în piață nu avem o situație perfectă, da, rețeaua nu este ideală, legislația nu este ideală, nu avem atâta forță de muncă față de cât ar trebui, nu avem calificările pe care le-am dori…dar acestea sunt, până la urmă, în atribuțiile unui (director) executiv. Iar firmele private găsesc soluții. Am dat un exemplu: în primul val al dezvoltării regenerabilelor, firma noastră nu a fost implicată în partea de studii și proiectare. În momentul de față avem aproape 60 de specialiști care lucrează doar pentru studii și proiectare. Al doilea val al regenerabilelor a început deja cu doi ani în urmă. Suntem pe coama valului, care va crește…Nu avem electricieni? Ne-am acreditat și ne-am făcut propria școală de electricieni. Avem parteneriate cu Universitatea Tehnică din Cluj și a ajuns atât de cunoscut că a fost solicitat și de alte universități tehnice, care vor să facem același parteneriat și în alte regiuni. Soluții există – să fie proiecte! Haideți să avem curaj, mai ales antreprenorii locali, să nu așteptăm să fie totul perfect, pentru că în timpul execuției totul este dinamic și evoluează, și haideți să fim mult mai încrezători, noi, românii, asupra viitorului energiei din România”, a mai spus el.
El a explicat că mare parte a proiectelor este dezvoltată și întreținută local, cu personal românesc, care a beneficiat de training local.
”Da, se poate face și mai mult, dar haideți să fim curajoși, să privim optimist viitorul, să nu așteptăm ca totul să fie perfect, să admitem că există imperfecțiuni, dar să fim optimiști că aceste imperfecțiuni pot fi depășite prin dialog și prin colaborare”.
Energy Strategy Summit 2022 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, Eaton, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, European Energy, Eximbank, EY, Franklin Templeton, Horváth, ING, Hidroelectrica, Marsh, MET Energy România, Nuclearelectrica, BCR Pensii, Photomate, Powertis, Renomia Gallagher, Schneider Electric, Transelectrica, Volt, wpd.