Acasă » Petrol și Gaze » Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, 10 stații și un nou concept în 2020

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, 10 stații și un nou concept în 2020

16 decembrie 2020
Consumatori
energynomics

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român a finalizat construcția unei noi benzinării în localitatea 1 Decembrie – Ilfov și ajunge la 10 noi statii deschise în acest an. Operate sub brandul Rompetrol, rețeaua FIEKR se ridică în prezent la 30 de unități.

„În contextul întârzierilor generate de COVID 19 – livrări materiale, lucrări/brașamente, avize/recepții, am reușit să ne continuam și în acest an programul de extindere a rețelei de distribuție carburanți în România. Noile stații reconfirmă angajamentul Fondului și al acționarilor săi în susținerea sectorului energetic și a investițiilor strategice, prin crearea de noi locuri de muncă, noi surse de finanțare a bugetelor locale și centrale, dar și construcția unei noi capacități de producție energie electrică și termică în regiunea Dobrogea” declară Iskander Abdibaitov, directorul general al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român.

Cele 10 noi benzinării sunt situate în Cluj (Vuia, Oradea Clujului, localitatea Gheorghieni), Ilfov (Clinceni, 1 Decembrie), Prahova (DN1 – Câmpina), București (strada Sisești), Argeș (Curtea de Argeș), Vâlcea (Valea Oltului – Călimănești) și Craiova (Simnic).

Cu un număr de circa 170 de angajați, noile benzinării oferă clienților produse și servicii de calitate din categoriile gastro și shop, cum ar fi: un sortiment variat de produse fresh realizate în condiții stricte de igienă, o selecție atentă de produse tip retail convenience.

“Clienții noștri vor avea parte de o plăcută surpriză după încheierea acestei perioade dificile, îi asteptăm cu un nou concept al stațiilor Rompetrol, caracterizat prin alinierea elementelor constructive exterioare la tendințele actuale și o optimizare a spațiului de producție destinat produselor gastro. Dacă elementele constructive exterioare realizate din materiale ecologice si echipamente eficiente energetic definesc nouă imagine Rompetrol, partea interioară pune accentul pe o optimizare a spațiului alocat pentru pregătirea de noi sortimente de produse/meniuri proaspete”, adaugă Iskander Abdibaitov.

Conceptul a fost dezvoltat intern la finele anului trecut și a fost lansat în prima parte a acestui an prin noua stație din București – Sisești, ea devenind laboratorul de testare și observare a clienților, a feedback-ului și a sugestiilor acestora. Stațiile Curtea de Argeș și Valea Oltului – Călimănești reprezintă și reflectă liniile definitorii ale noului concept.

Elementele structurale și vizuale ale copertinei și magazinului au un format minimalist și scot în evidență brand-ul HEI, anunțând astfel un focus accentuat pentru dezvoltarea gamei de produse fresh preparate în stație. Noile elemente de comunicare vizuală, display-urile digitale și tehnologiile folosite sunt de ultimă generație și reprezintă semnătura Rompetrol pentru preocuparea permanentă de a veni în întâmpinarea nevoilor clienților.

Noul design al stațiilor va fi implementat doar în viitoarele locații, în baza unor analize complexe privind traficul, poziționarea geografică, numărul de clienți și preferințele acestora în selecția produselor gastro.

În prezent, fondul prin vehiculul investițional (SPV) – KMG Rompetrol Development SRL deține 30 de benzinării sub brandul Rompetrol și care comercializează exclusiv gama de carburanți auto Efix – produși de rafinăria Petromidia Năvodari. Aceasta este parte a Rompetrol Rafinare – care operează și rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie – unicul producător intern de polimeri, fiind deținută în principal de KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Planuri de viitor

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român și-a propus să atingă până în 2023 o rețea de 84 benzinării în România (achiziția și modernizarea de stații existente, construcția de noi stații), care vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuție, construcție) și peste 1.200 parteneri comerciali.

Un alt proiect investițional vizat de Fond îl reprezintă construirea unei noi centrale în cogenerare la Midia prin vehiculul investițional (SPV) – Rompetrol Energy SA, unde va fi acționarul majoritar alături de KMG International, Rominserv și Uzina Termoelectrică Midia.

Firma Calik Enerji a fost selectată în acest an pentru construcția la cheie a centralei de cogenerare, lucrările urmând să înceapă anului viitor. Pentru inițirea acestora, sunt în desfășurare mai multe etape pregătitoare, precum studiu geotehnic și obținerea/ actualizarea unor permise/autorizații specifice.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică și termică va funcționa cu gaze naturale drept combustibil principal si va produce aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică al platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari – până la 20 MWt/oră.

Investiția totală a fondului în acest proiect se ridică la circa 148 milioane USD, termenul estimat pentru punerea în funcțiune a noii centrale fiind în prima jumătate a anului 2023. În prezent, nivelul total al investițiilor Fondului pentru proiectele energetice aprobate se ridică la 290 milioane USD.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român a fost înființat în octombrie 2018 de catre KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, obiectivul principal si strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *