Acasă » Interes general » Fondul Proprietatea a vândut 4% din OMV Petrom pentru aproape 1 mld. lei

Fondul Proprietatea a vândut 4% din OMV Petrom pentru aproape 1 mld. lei

20 ianuarie 2022
Interes general
Bogdan Tudorache

Fondul Proprietatea (FP) a vândut circa 4% din pachetul său de 7% din acțiunile OMV Petrom către investitori, pentru aproximativ 978 milioane de lei. Astfel, au fost vândute aproximativ 2,27 milioane acțiuni, iar FP a mai rămas cu circa 1,68 milioane acțiuni, care reprezintă un pachet de 2,98% din capitalul social al Petrom.

Conform datelor consultate de Energynomics, FP deținea anterior tranzacției un pachet de 7% din Petrom. Cotația SNP a OMV Petrom a suferit o ușoară scădere în ultima lună, însă tendința generală anuală este de creștere. Titlurile se tranzacționau joi la prânz la 0,46 de lei, în scădere cu aproape 2% de la deschiderea zilnică, dar peste valoarea de 0,43 lei oferită de investitori Fondului.

”Administratorul de Investiţii anunță, în continuarea anunțului de lansare publicat în data de 19 ianuarie 2022, acordul de a vinde un număr de 2.275.000.000 acțiuni ordinare, incluzând și exercitarea în proporție de 50% a opțiunii de creștere a ofertei (în limba engleză “upsize option”), deținute de Fond în OMV Petrom S.A. („Petrom”), ca urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat („Tranzacția”).

”Prețul de vânzare al acțiunilor a fost stabilit la 0,43 RON/acțiune. Veniturile brute rezultate din Tranzacție se ridică la 978.250.000 RON și vor fi utilizate pentru implementarea Mecanismului de Control al Discountului Fondului, prin finanțarea programului de răscumpărare, astfel cum a fost aprobat de acționarii Fondului și plata unor dividende potențiale către acționarii Fondului, în absența unor condiții sau circumstanțe excepționale de piață și sub rezerva oricăror restricții impuse de reglementările legale sau fiscale din România și a aprobării acționarilor”, spune Fondul.

Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a Tranzacției. ”Sub rezerva decontării cu succes a Tranzacției, participația rămasă a Fondului în Petrom este de 1.688.548.078 acțiuni, reprezentând 2,98% din capitalul social al Petrom”.

Erste Group Bank AG si SSIF Swiss Capital S.A. au acționat în calitate de Joint Global Coordinators și Joint Bookrunners, iar Banca Comercială Română S.A. și Auerbach Grayson and Company LLC au acționat în calitate de Joint Bookrunners în cadrul Tranzacției.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *