###author###
Titlul Fondului Proprietatea va fi tranzacţionat cu un discount de maximum 15%, faţă de 33% în prezent, la finalul lui septembrie 2015, ţinta fiind asumată prin mandat fără a reprezenta o condiţie suspensivă a mandatului de management a Fondului, spune Greg Konieczny, direcotrul Fondului şi vicepreşedinte executiv, Templeton Emerging Markets Group.
„Ţinta depinde de listarea la bursa din Londra. Exista 100 de miliarde de dolari gata de a fi investiţi în fonduri închise în Londra, care nu pot targeta fonduri deschise. Exista dorinţa de a fi cumpărate titluri în fonduri închise cu discount, iar dacă noi venim cu un discount de 25-30%, acesta va fi foarte atractiv pentru investitori”, spune Konieczny. Media discountului de la bursa londoneză este de 10%, însă unul din fondurile Templeton este tranzacţionat cu o reducere faţă de valoarea nominală de 7-9%.
“Bineînţeles, nu putem face predicţii”, a mai spus Konieczny.
Fondul Proprietatea va fi listat la London Stock Exchange cel mai devreme în toamna aceasta. Ţinta de discount a fost adoptată în cadrul AGA a FP de săptămâna trecută.