România beneficiază de un aflux istoric de fonduri destinate co-finanțării investițiilor în eficiență energetică și în generarea de electricitate din surse regenerabile, dar aceste fonduri nu trebuie privite ”ca un El Dorado”, iar companiile care le accesează au nevoie de proiecte bune.
”Avem astăzi un moment istoric care nu trebuie ratat. Nu am avut niciodată atâția bani în piață. Sunt însă și probleme de management, la Ministerul Energiei, de exemplu, este urgent nevoie de suplimentarea personalului. Nu poți gestiona bugete de miliarde cu câteva zeci de oameni. Totuși, nu este un El Dorado”, a declarat Roxana Mircea, managing partner al REI Grup, în cadrul conferinței “Digitalizare și Eficiență energetică – Cluj-Napoca”, organizate de Energynomics.
Mircea s-a referit la câteva programe de co-finanțare prin diverse programe europene a proiectelor de eficiență energetică și producerea de energie din surse regenerabile.
Prin PNRR, doar granturile disponibile însumează 12 miliarde de euro, prin politica de coeziune vor fi alocate alte 30 de miliarde de euro, iar pentru sectorul energetic sunt disponibile alte 14 miliarde de euro. De exemplu, România dispune de o alocare de 550 milioane euro pentru instalarea de parcuri fotovoltaice pentru comercializare sau autoconsum.
Prin programul de digitalizare a IMM-urilor sunt disponibile alte 347 milioane de euro, dar se află în pregătire un program destinat și companiilor mari. De asemenea, în 6 decembrie va începe sesiunea de depunere a proiectelor pentru zona de reciclare, care beneficiază de un buget de 286 milioane de euro.
DESCARCĂ PREZENTAREA ROXANEI MIRCEA
”Deja am început să pregătim proiectele. Finanțarea maximă este de 20 de milioane euro pe proiect”, a precizat Mircea. REI se axează pe clienți din sectorul public, pentru că activitatea din sectorul privat se contractă sau potențialii beneficiari sunt mai prudenți. La finanțări de 65% sau 70%, nu au mai fost așa dornici ca în alți ani”, a mai spus Mircea.
Mircea a afirmat că firmele interesate să acceseze astfel de fonduri ar trebui să se pregătească din timp și să își definească obiectivele, astfel încât să nu piardă timp în momentul deschiderii sesiunilor de selecție a proiectelor. ”Încă vedem companii care plătesc avansuri și, ba nu au proiecte depuse deloc, ba sunt depuse prost și atunci se creează o poveste în piață că [schemele de sprijin] nu funcționează. (…) Noi le sugerăm totuși să depună proiecte, iar dacă nu stau bine cu banii, pot renunța la ele fără nicio problemă”, a adăugat ea.
Conferința “Digitalizare și Eficiență energetică – Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics cu sprijinul partenerilor săi: Eaton Electric, Elgeka-Ferfelis Romania, Enel X, EnergoBit, Kawasaki Gas Turbine Europe, MET Energy România, REI Group, Photomate, Volt, Wiren.