Oportunitățile și provocările implementării de programe de eficiență energetică ca parte integrantă a următoarei etape în strategia energetică a României reprezintă punctul central al dezbaterilor din cadrul Forumului Român de Eficiență Energetică 2014 organizat de către Asociația Română pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE) și GOVNET Conferences în data de 9 Octombrie, 2014, începând cu ora 08:30 am, la Hotelul InterContinental din București.
Odată cu adoptarea legii 121/2014 care transpune în legislația românească Directiva UE/27/2012 a Parlamentului European, România trebuie să-și actualizeze Planul Național de Acțiune în Domeniul Eficienței Energetice și să se alinieze la strategia comunitară de eficientizare energetică.
Astfel, reprezentanți ai ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei), Departamentul pentru Energie sau Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților vor prezenta cele mai noi informații menite să faciliteze adoptarea de programe de eficiență energetică în conformitate cu ultimele prevederi.
Discuțiile vor fi structurate pe trei paliere de activitate: sectorul industrial, cogenerarea si clădirile, oferind soluții și oportunități atât tehnice, cât și din punctul de vedere al finanțării pentru creșterea eficienței energetice.
În același timp, dezbaterile vor urmări noile direcții în piața de energie și în dezvoltarea serviciilor energetice, conferința coordonată de ARPEE în parteneriat cu GOVNET Conferences oferind o platformă interactivă de discuții între companiile din sectorul privat și delegați ai Guvernului și ai organismelor de reglementare în domeniu.
Partenerii Forumului Român de Eficiență Energetică 2014 sunt: AB Energy, ALRO, ArcelorMittal, Bosch, Electromagnetica, EnergoBit ESCO, Philips, Renault, RoSEFF, Tractebel Engineering, Valeg. Agenda evenimentului poate fi accesată aici.