Acasă » Evenimente externe » Fotovoltaice, cogenerare şi IoT, la Târgul RoEnergy Timişoara, 25-26-27 septembrie

Fotovoltaice, cogenerare şi IoT, la Târgul RoEnergy Timişoara, 25-26-27 septembrie

20 august 2024
Evenimente externe
energynomics

Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care  multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică.

Companii, lideri globali din zece ţări expun în 25-26-27 septembrie 2024 la RoEnergy România, Timişoara 2024, ediţia a VII-a

Situată într-o poziţie geostrategică de excepţie, la câteva ore de Budapesta şi Viena, aflată la confluenţa a trei ţări din regiune, România, Ungaria şi Serbia, între care s-au consacrat tradiţional multiple schimburi comerciale şi culturale, ediţia din Timişoara a Târgului RoEnergy România, va avea loc sub auspiciile unui 2024 mai regenerabil ca oricând.

Ediţia curentă a celui mai titrat eveniment din domeniul energiilor regenerabile, Târgul Internaţional RoEnergy România, manifestare desfăşurată sub patronajul Ministerului Energiei, se remarcă prin prezenţa unor expozanţi, lideri globali, provenind din din Europa (Austria, Cehia, Germania, Croaţia, Polonia, Italia, Ungaria, România), China şi Japonia, ce vor expune produse şi tehnologii inovative, menite să facă diferenţa şi să conducă la dezvoltarea unor afaceri sustenabile, de succes.

La Expoziţia RoEnergy Timişoara specialiştii în regenerabile din România, manageri de afaceri, investitori, dar şi persoane fizice interesate de soluţii ,,verzi”, vor avea ocazia să afle direct de la ,,sursă” beneficiile tehnologiilor viitorului în cadrul unui eveniment de excepţie: o expoziţie unică cu companii lider global în regenerabile şi eficienţă energetică, recompensate cu premii de prestigiu ale unor reputate instituţii internaţionale, precum cele acordate de Bloomberg.

Alături de  fotovoltaice, cogenerare, biocombustibili, descoperiţi beneficiile unor tehnologii revoluţionare, precum: Smart Power Distribution Solutions, Smart Grid Solutions, Smart Water Solutions, IoT Solutions.

Astfel, remarcăm prezenţa unor companii listate la Bursa de Valori din Shanghai, respectiv companii premiate pentru inovaţie de către entităţi internaţionale de prestigiu.

Un record neobişnuit este deţinut de către AE Solar, companie multinaţională cu sediul central în Germania, clasificată ca „TIER 1” (ceea ce este considerat ,,standardul de aur” în industria PV),  de către Bloomberg New Energy Finance (BNEF) de 14 ori consecutiv.

Vino la conferinţă şi află cum poţi să-ţi finanţezi investiţia!

În aceeaşi perioadă, pe lângă expoziţie, timp de trei zile, vor avea loc, în paralel, manifestări conexe, precum conferinţă, workshop-uri interactive, prezentări de produse, tururi ghidate de expoziţie, întâlniri private etc.

În prima zi de târg, 25.09.2024, va avea loc Conferinţa ,,Cum finanţăm regenerabilele & eficienţa energetică”, un subiect mai actual decât niciodată în actualul context economic şi energetic aflat aproape la final de un an 2024, extrem de dinamic.

Pentru a descifra complicatele iţe ale finanţării proiectelor, Organizatorii pun la aceeaşi masă, oferta cu cererea. Îşi vor da, aşadar, concursul reprezentanţi ai unor instituţii bancare de renume, companii de prestigiu internaţional, renumite firme de consultanţă autohtone, cu expertize pe astfel de proiecte, alături de reprezentanţi ai autorităţilor, respectiv entităţi interesate de credite pentru investiţii.

Cu detalii despre celelalte manifestări vom reveni în curând, pe măsură ce programul acestora va fi definitivat.

Locuri de muncă, cu sprijinul Târgului RoEnergy România

Fără îndoială, în cei peste 14 ani de evenimente, Târgul RoEnergy România, fie că vorbim de expoziţiile din Bucureşti ori din Timişoara, s-a asociat în memoria colectivă a publicului vizitator cu câteva atribute sine qva non, cum ar fi prezentarea de inovaţii, importul de know how ori prezenţa cu standuri a unor branduri sonore.

Însă Târgul RoEnergy mai are un asset, care, din anumite perspective, este poate cel mai valoros: firmele expozante şi-au ,,încoronat” călătoria în România cu deschiderea unor unităţi de producţie. Altfel spus, graţie (şi) Expoziţiilor RoEnergy, în ţară au fost create, de-a lungul anilor, numeroase locuri de muncă.

Arătăm cu satisfacţie că şi la ediţia curentă a RoEnergy Timişoara, din informaţiile noastre, există companii expozante interesate să-şi deschidă unităţi de producţie în România, ceea ce va conduce la crearea de noi locuri de muncă.

Târgul RoEnergy, Nr.1  în România, singura manifestare din 2010 exclusiv pe regenerabile, dezvoltată organic

Locul de întâlnire Nr.1 al industriei de energii regenerabile din ţara noastră, Târgul RoEnergy RoEnergy România,  manifestare dezvoltată organic, continuă să reunească, an de an din 2010 fără întrerupere, cei mai relevanţi actori din domeniu: companii, asociaţii profesionale, autorităţi, mediul universitar şi mass media.

În cei peste 14 ani de evenimente exclusiv pe regenerabile, pragul Târgului RoEnergy a fost trecut de sute de companii din   Europa ( Germania, Italia, Grecia, UK, Austria, Franta, Spania, Cehia, Ungaria, Polonia, Olanda, etc ), SUA, Asia ( China, India, Coreea de Sud, Turcia, Japonia).

Sponsorii ediţiei RoEnergy Timişoara 2024 sunt: AE Solar, K2 Systems – Silver Sponsor, Hexing Technologies Europe, Sonepar – Bronze Sponsor.

  • Doriţi stand alături de companii globale, multilaureate pentru inovaţie, cotate la Bursa de Valori din Shanghai, clasificate Bloomberg BNEF ,A TIER1 Company”, ce îşi deschid fabrici în România?
  • Doriţi conexiuni puternice de afaceri&knowhow într-un eveniment unic?

Nu ratați o oportunitate greu de egalat: deţineţi stand, cu brandul companiei dumneavoastră,  alături de companii globale, prezente în România numai la Târgul RoEnergy!

Mai multe detalii pe http://timisoara.roenergy.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *