Fondul Proprietatea (FP) aşteaptă ca preţul la petrolului să își revină pentru listarea unor acţiuni OMV Petrom la Bursa de la Londra, a afirmat, miercuri, directorul FP, Greg Konieczny, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Acţionarii OMV Petrom au aprobat listarea secundară a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra prin emisiune de certificate de depozit, având la bază acţiuni suport, această aprobare fiind valabilă până la data de 31 decembrie 2016, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Acţiunile Petrom se tranzacţionează în prezent la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, mai notează agenția de știri. Miercuri, la Bursa de la Bucureşti, titlurile FP au scăzut cu 0,3%, la 0,787 lei, în timp ce acţiunile Petrom au urcat cu 0,2%, la 0,33 lei, după ce s-au tranzacţionat la cel mai scăzut nivel din ianuarie 2012, conform datelor Bloomberg. FP intenţionează să-şi reducă participaţia deţinută la Petrom sub 15%, de la 19% în prezent.
Participațiile din distribuția operată de Electrica, încă în discuție
FP continuă să fie interest de reluarea discuțiilor privind vânzarea participației minoritare în filialele de distribuţie a energiei care aparțin Electrica SA. “Se pare că acţionarii minoritari ai Electrica sunt interesaţi de această tranzacţie, şi noi suntem, dar cred că discuţiile pot într-adevăr începe când ambele părţi sunt pregătite”, a spus șeful FP, preluat de Agerpres.
FP face și alte câteva propuneri curajoase: semnarea acordului de construcție a reactoarelor nucleare 3 și 4 după ce există o strategie energetică, și o solicitare adresată Guvernului de a cere companiilor Enel şi E.ON să fie de acord să-şi listeze subsidiarele locale, în care statul şi FP au participaţii minoritare.
“Dacă Enel şi E.ON primesc o solicitare de la Executiv, pe baza acordului de privatizare, ele nu pot spune nu”, susţine şeful FP, preluat de economica.net.