Acasă » Electricitate » Electrica preia de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pentru 165 de milioane de euro

Electrica preia de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pentru 165 de milioane de euro

17 iulie 2017
Distribuţie
Bogdan Tudorache

Fondul Proprietatea (FP) a anunțat demararea procedurilor de vânzare către Electrica a participațiilor minoritare deținute în subsidiarele companiei, pentru aproximativ 165 de milioane de euro (752 milioane lei).

Astfel, FP vinde 21,99% din Electrica Distribuţie Muntenia Nord, 22% din Electrica Distribuţie Transilvania Nord, 21,99% din Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi 22% din Electrica Furnizare SA.

”Valoarea agregată a tranzacției va fi în cuantum de 752.031.841 RON. Acțiunile vor fi dobândite de Electrica împreună cu toate drepturile atașate acestora în conformitate cu legislația aplicabilă, incluzând dreptul de a primi dividende, cu excepția dividendelor aferente anului financiar încheiat la 31 decembrie 2016, care rămân a fi încasate de Fond, astfel cum a fost deja aprobat în Adunările Generale ale Acționarilor Filialelor din data de 17 mai 2017”, se arată în comunicatul FP.

Părţile intenţionează să semneze documentaţia contractuală aferentă tranzacţiei preconizate după obţinerea aprobărilor necesare corporative şi din partea acţionarilor, la nivelul Electrica şi al Filialelor, până în data de 31 octombrie 2017.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *