Fondul Proprietatea (FP) propune acţionarilor Conpet distribuirea unui dividend mai mare din câştigul din 2013, precum şi alocarea unor dividende suplimentare de 70 milioane de lei, informează un convocator al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) Conpet.
Valoarea dividendului brut propus de FP este cu 11,76% mai mare faţă de cel propus de administratori, și însumează 33,01 milioane de lei, față de 29,5 milioane de lei. Conpet a făcut în 2013 un profit de 34,77 milioane de lei (7,86 milioane de euro).
Alături de un dividend mai mare din profitul Conpet, FP solicită și distribuirea altor două tranșe de dividende în valoare de 70 milioane de lei. 40 milioane de lei ar proveni din fonduri provenite din „alte rezerve din profitul net al anilor precedenţi”, iar alte 30 milioane de lei din surplusurile din rezerve de reevaluare. Toate aceste propuneri vor fi discutate de acţionarii Conpet în AGA din 29 aprilie.
FP solicită în instanță anularea deciziilor participării Nuclearelectrica în Tarniţa şi cablul de interconectare cu Turcia
FP, acţionar minoritar în Nuclearelectrica, solicită în instanţă anularea hotărârii AGA privind participarea operatorului centralei de la Cernavodă în proiectele hidrocentralei Tarniţa şi a cablului submarin de interconectare dintre România și Turcia, indică un comunicat trimis de Nuclearelectrica Bursei de Valori București (BVB).
AGA a Nuclearelectrica și-a dat acordul de a implica firma în cele două proiecte cu o participație de 8,9 milioane de lei la capitalul social al companiei de proiect Hidro Tarnița, și cu 2 milioane de euro la capitalul social al HVDCC România-Turcia, compania de proiect pentru construirea cablului de interconectare dintre cele două țări riverane Mării Negre.
La finalul lunii martie Nuclearelectrica a anunţat că FP a cerut Tribunalului Bucureşti să respingă cererea de înregistrare la Registrul Comerţului a hotărârii AGA privind cele două proiecte.