Acasă » Interes general » Frames: 2022, anul contrastelor – pandemia, inflația și criza forței de muncă riscă să adâncească dezechilibrele

Frames: 2022, anul contrastelor – pandemia, inflația și criza forței de muncă riscă să adâncească dezechilibrele

28 decembrie 2021
Interes general
energynomics

Anul 2022 ar trebui să fie anul reformelor structurale însă va fi, mai degrabă, anul contrastelor, cu o adâncire a dezechilibrelor din economie, susțin analiștii Frames. Perspectivele noului an indică o accentuare a diferenței dintre prețuri și salarii – fapt ce va determina o scădere a nivelului de trai, o discrepanță tot mai mare între mediul public și cel privat, între promisiuni și realitate, între bogați și săraci. Vom avea sectoare economice pe plus dar și multe domenii în care inflația, blocajul financiar și criza forței de muncă vor continua să facă victime, se arată într-o analiză Frames.

 

Dacă 2021 ar fi trebuit să fie anul reformelor structurale în administrație, în companiile de stat, în mediu bugetar în general dar și în sectorul pensiilor, în sănătate sau în educație, din varii motive, calendarul reformelor a fost amânat, soluția fiind includerea majorității acestora în PNRR, ca o condiționalitate esențială a obținerii banilor europeni.

 

Singura ,,reformă” cu impact a fost liberalizarea completă a pieței energiei (gaze și curent electric), fapt care a adus, din păcate, la o accentuare semnificativă a problemelor din economie.

 

”Liberalizarea piețelor a fost făcută cu ochii închiși, fără să ia în calcul niciunul dintre avertismentele lansate la nivel internațional dar și local, inclusiv de către Frames, privind posibilitatea de creștere a prețurilor la energie. Momentul liberalizării putea fi amânat cu încă un an sau poate fi pregătit mai bine, cu reguli mai stricte și mecanisme de temperare a elanului inflaționist, având în vedere cât de vulnerabil este economia mai ales în contextul pandemiei și cât de fragil este nivelul de trai”, arată analiza.

 

Creșterea prețurilor la energie a generat un adevărat șoc în economie, iar impactul inflaționist îl vom simți și mai puternic în 2022. Potrivit estimărilor Frames, valul de scumpiri va afecta atât companiile cât și populația, cel mai puternic din al doilea trimestru.

 

”Compensările oferite de statul român sunt precum un algocalmin oferit unui bolnav ajuns la terapie intensivă. Îi mai taie din dureri, însă nu îi rezolvă problema. Odată cu ridicarea facilităților, în T2 2022, ne așteptăm la un val inflaționist chiar mai puternic decât în ​​2021. Fără măsuri concrete pe lanțurile de producție și distribuție, statul va fi condamnat, în luna martie, să extindă mecanismele de protecție…până ce prețurile energiei vor reintra pe o traiectorie predictibilă. Altfel spus, vom lua de la investiții, de la sănătate, din alte sectoare pentru a acoperi efectele economice puternice generate de iureșul scumpirilor din energie”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

 

Potrivit analizei Frames, chiar și în aceste condiții, inflația reală generată de creștere a prețurilor energiei electrice și gaze riscă să treacă de 10%. Asta pentru că, dacă facturile populației vulnerabile vor fi compensate, costurile vor fi resimțite în celelalte bunuri și servicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *